Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Teatrul „Ion Creangă”

* În perioada 27 – 29 ianuarie, Teatrul Ion Creangă organizează evenimentul TIC PITIC – Zilele Small size. Cele mai importante producţii pentru publicul tânăr (0-6 ani) vor fi prezentate sub forma unui showcase la Sala Mică. Educaţia timpurie începe de la cele mai mici vârste, copiii fiind lăsaţi să descopere şi să exploreze lumea din jur mai întâi ajutaţi de părinţi, iar mai apoi, singuri. Pentru cea de-a IX-a ediţie TIC PITIC – Zilele Small size au fost selectate spectacole de teatru pentru categoriile de vârstă 0-3 ani şi 3-6 ani, atât din repertoriul Teatrului Ion Creangă, cât şi din ţară. Din programul evenimentului nu lipsesc nici atelierele gândite special pentru cei mici – ateliere muzicale, senzoriale, interactive, dar şi joacă cu şi printre umbre. După fiecare atelier copiii se vor bucura de surprize pregătite de echipa TIC şi prietenii de la Editura Didactica Publishing House. Din program:

  • ora 10:00 – Spectacolul „CUTInE” – pentru piticii de la Grădiniţa nr. 116 din Bucureşti (Str. D. I. Mendeleev nr. 27, Sector 1 care vor avea parte de joacă, momente unice de interacţiune cu actorii şi şansa de a fi parte din propriul spectacol. Spectacol cu circuit închis
  • ora 10:00 – În acelaşi timp, poveştile vor începe să fie spuse şi la Sala Mică, unde o parte din copiii aflaţi în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 vor păşi în lumea oceanelor alături de „Mica sirenă”. Spectacol cu circuit închis
  • ora 17:00 – Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” din Galaţi, aduce în prima zi a evenimentului spectacolul-instalaţie „De mână cu tine” – o experienţă senzorială unică pentru copiii sub 3 ani
  • ora 18:30 – Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” din Galaţi preztintă spectacolul-instalaţie „De mână cu tine” – o experienţă senzorială unică pentru copiii sub 3 ani

* De la ora 17:00, Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu sediul în Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, găzduiește lansarea cărții „Extaz” de Andras Chiriliuc. Volumul Extaz a apărut într-o prezentare grafică de excepţie – conţinând reproduceri ale unor lucrări grafice ale artistei Corina Cadariu Florea, iar la lansarea de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, autorul său, rezident în Marea Britanie, a ţinut în mod special să participe. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Teatrul Odeon prezintă spectacolul muzical „Copilăria lui Chopin”, în cadrul Clasic e Fantastic: 10 ani de la debutul proiectului Clasic e fantastic – Copilăria Marilor Compozitori – ora 18:00, la Sala Majestic. Regia: Monica Ciută, scenariul: Emanuel Ciocu, scenografia: Sânziana Tarţa. Spectacol muzical adresat copiilor între 4 şi 10 ani, realizat în parteneriat cu Asociaţia Clasic e fantastic, cu sprijinul Savana, Dacia şi Institutul Polonez

* Opera Naţională Bucureşti (ONB) prezintă spectacolul ‘Don Giovanni’ de Mozart, regia Andrei Şerban, conducerea muzicală Tiberiu Soare – ora 18:30

* Prima ediție a festivalului de cultură hip-hop Mixtape se va desfășura în clubul Quantic din București, în perioada 27 – 29 ianuarie – ora 19:00. Conceput sub formă de “community gathering” și destinat pasionaților de rap românesc din toate generațiile, evenimentul oferă muzica live și artiști văzuți mai rar

* Oradea: Vernisajul expoziţiei „Vecinii mei, evreii din Baia Mare” va avea loc de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Sinagoga Aachvas Rein – Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, în Str. Primăriei nr. 25 – ora 11:00. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 ianuarie – 31 mai, conform programului de funcţionare al sinagogii: marţi – duminică, între orele 10:00-18:00. Evenimentul organizat de Muzeul Judeţean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare are loc în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia Oradea Heritage şi Asociaţia Maramureş Heritage

* Piteşti: Activităţi cultural – artistice organizate de către instituţiile subordonate şi parteneri ai Consiliului Judeţean Argeş. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Ora de Poveşti – Activitate educativă, desfăşurată în cadrul parteneriatului cu G.P.P. Luminişul Pădurii – la Biblioteca Judeţeană Argeş – Sala Tinerilor

* Suceava: Teatrul Municipal ‘Matei Vişniec’ Suceava propune un nou proiect – Dramaturgi români din toate timpurile – care va avea loc în perioada 27 – 29 ianuarie. Prilejuit de Ziua Culturii Naţionale, evenimentul vizează o mai bună cunoaştere a dramaturgiei româneşti şi importanţa acesteia ca reper fundamental pentru geniul creativ al unui popor. Anul acesta evenimentul este dedicat dramaturgului Matei Vişniec, unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici. Din program:

  • Evenimentul Dramaturgi români din toate timpurile se desfăşoară pe o perioadă de trei zile şi va debuta începe vineri, 27 ianuarie, de la ora 17:00, cu conferinţa „Întâlnire cu prietenii lui Matei Vişniec şi operele sale”, în spaţiul expoziţional al teatrului. Invitaţii acestei dezbateri sunt profesorul de limba şi literatura română Gheorghe Cîrstian de la Colegiul Naţional ‘Petru Rareş’ Suceava şi poetul Vlad Sibechi. Actorii teatrului sucevean vor participa la această conferinţă cu momente originale şi autentice, lecturând diverse texte ale dramaturgului Matei Vişniec. Printre participanţii la acest eveniment se vor mai număra Luana Popă, de la Asociaţia ‘Un Concept Luna’, şi Marius Rogojinschi, managerul Teatrului ‘Vasilache’ Botoşani, într-un dialog prin care vă invităm să descoperim împreună universul dramaturgic creat de Matei Vişniec

* Timișoara: Concert susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijorului Róbert Farkas (Ungaria), al cărui solist va fi Doru Roman – vibrafon – ora 19:00, la Sala Capitol

* Göteborg: Două filme româneşti, „Metronom” de Alexandru Belc şi „R.M.N.” de Cristian Mungiu, au fost selectate în competiţia celei de-a 46-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 27 ianuarie şi 5 februarie

* SUA: În perioada 27 – 29 ianuarie, la New York, va avea loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului  “Animation First”, singurul festival de animație francofonă de pe teritoriul Statelor Unite, proiect organizat de FIAF (Institutul Francez și Alianța Franceză de la New York). Cu această ocazie, ICR New York sprijină prezența invitatei de onoare a Festivalului, regizoarea și artista media Anca Damian, în metropola americană, cu ultimul său film muzical de animație, „Insula”, dar și cu expoziția de realitate augmentată „În căutarea paradisului A.R.”. Expoziția va putea fi vizitată la Thinker Auditorium din cadrul FIAF în perioada 28 – 29 ianuarie, iar proiecția filmului va avea loc la Florence Gould Hall în 29 ianuarie, fiind urmată de o discuție cu regizoarea. Proiectul este dedicat celebrării a 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Mondiale a Francofoniei

Sursa: https://www.rador.ro/2023/01/27/calendarul-evenimentelor-27-ianuarie-selectiuni-8/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *