Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Muzeul Național de Artă Contemporană

* De la ora 17:00, Muzeul Naţional de Artă Contemporană celebrează fenomenul culturii vizuale contemporane din România prin „decontul vizual” al celor 192 de noutăţi din colecţia muzeului, dar şi printr-o dezbatere publică cu invitaţi internaţionali, ce deschide o noutate a sezonului – seria de conferinţe publice MNAC International Academy. Evenimentul este deschis cu prima ediţie a dezbaterii publice MNAC International Academy cu invitaţii speciali Frances Morris – director, Tate Modern, dr. Zoran Eric – curator independent, fost curator şef la Muzeul de Artă Contemporană din Belgrad (ambii membri ai juriului în sesiunea de achiziţii publice de artă, MNAC 2022) şi artista Ana Maria Micu. În încheiere, la etajul 4 în spaţiul Dialog, se va deschide o nouă expoziţie a studenţilor, în care şapte tineri artişti aflaţi la început de drum se angrenează într-un nou exerciţiu colectiv de creaţie şi curatoriat. Vernisajul expoziţiei celor mai recente achiziţii de artă PULS 22 va începe la ora 19:00

* Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la un dialog extrem de interesant despre asemănările dintre dialectele româneşti nord şi sud-dunărene (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân) vorbite în România, R. Moldova, Ucraina, Serbia, Albania, Bulgaria, R. Macedonia de Nord, Grecia, Croaţia, din perspectiva conservării romanităţii şi a românităţii în acest spaţiu geografic de continuum romanicum, în cadrul Conferinţei de Joi: „Oaspeţi la românii din sudul Dunării. Călătorii de studiu în Balcani” susţinută de Manuela Nevaci – ora 18:30, la Palatul Sutu

* Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala de Arte Decorative București prezintă, la Galeria de Artӑ Orizont (Bd. Nicolae Bălcescu, 23A), de la ora 18:30, vernisajul expoziției itinerante de artӑ textilӑ „Formele Gândului”, semnatӑ de artista Nicoleta Bicӑ Bucșaru. Cu acest prilej, Nicoleta Bicӑ Bucșaru aduce ȋn atenţia publicului obiecte artistice realizate cu mӑiestrie ȋn tehnica ȋmpâslirii fibrelor de lânӑ. Publicul va putea admira lucrӑrile expuse până pe 14 aprilie

* Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București prezintă Petőfi 200 – Lansarea numărului dedicat poetului Petőfi Sándor al revistei literare Látó – ora 19:00, la sediul din Str. Gina Patrichi 8, sector 1, București. La prezentarea numărului dedicat poetului Petőfi Sándor participă Vida Gábor, redactor-șef al revistei Látó, redactorii Codău Annamária și Demény Péter și Fischer Botond scriitor, poet.

* În perioada martie-iunie, Arhiva Activă UNATC revine la Cinemateca Eforie cu o nouă retrospectivă dedicată unei forme de iubire ce nu se lasă constrânsă în ciuda presiunilor sociale: „Amour fou: iubirea-revoluţie”. Programul cuprinde 19 filme realizate în perioada 1915-1992. Din program:

  • ora 19:00 – Un Chien Andalou / Câinele Andaluz (1929) și L’Age d’Or / Vârsta De Aur (1930); moderatori discuţie: Teona Galgoţiu şi Andrei Rus

* Concert vocal-simfonic susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Leo Hussain, solişti: Evgeniya Sotnikova – soprană, Aura Twarowska – mezzosoprană, Liviu Holender – bariton – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mare. În program: Henryk Gorecki – Totus Tuus pentru cor a capella, Karol Szymanowswki – Stabat Mater, op. 53, Edward Elgar – Variaţiunile Enigma, op. 36. Dirijorul Corului: Iosif Ion Prunner. Printre prtenerii media: Radio România Muzical

* Cluj-Napoca: Între 15 și 18 martie, Cinema ARTA, în parteneriat cu Ambasadei Spaniei şi Institutul Cervantes in România, cu sprijinul Filmotecii AECID (Spania), organizează, pe Str. Universităţii nr. 3, Focus Carlos Saura. Programul regizoral omagiază contribuţia adusă cinematografiei internaţionale a regretatului maestru care a transformat realitatea spaniolă în cinema, Carlos Saura (n. 4 ianuarie 1932 – d. 10 februarie 2023). În paralel, Institutul Cervantes din Bucureşti difuzează online în luna martie o serie de filme semnate de acelaşi autor, Carlos Saura. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului. Din program:

  • ora 20:00 – Elisa, vida mia – r: Carlos Saura, 1977, dramă

Sursa: https://www.rador.ro/2023/03/16/calendarul-evenimentelor-16-martie-selectiuni-8/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *