Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

*Bistrița: Academia Română – Casa Oamenilor de Știință, împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, organizează în perioada 19 august – 5 septembrie 2025 expoziția Simpozionului Internațional de Pictură „Școala de la Bistrița”, ediția a XI-a. Participă artiștii: Adrian Crișmaru, Alexandru Gavrilaș, Alexandru Șerban, Ana Maria Barb și alții

*Ovidiu, jud. Constanța: Cea de-a cincea ediţie a International Program in Scenography (IPS), rezidenţă artistică internaţională dedicată scenografiei şi instalaţiilor site-specific, se va desfăşura în perioada 24 august – 6 septembrie, pe faleza lacului Siutghiol şi la situl arheologic al Castrului Roman din oraşul Ovidiu. Ediţia din 2026 reuneşte tineri artişti emergenţi din întreaga lume, care vor lucra împreună cu mentori consacraţi la nivel internaţional. Tema acestei ediţii este ‘Bird in Space’, inspirată de una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuşi, în contextul marcării a 150 de ani de la naşterea artistului.

Sursa: https://www.rador.ro/2026/08/24/calendarul-evenimentelor-24-august-selectiuni-10/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *