Informații culturale. Noaptea Muzeelor

https://blog.revistaderecenzii.com/

** Noaptea Muzeelor eveniment sărbătorit la nivel internaţional şi aflat la cea de-a 19-a ediţie, propune publicului expoziţii, spectacole, recitaluri instrumentale. Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes şi o ocazie

perfectă de a descoperi muzeele, dar şi pentru a participa la o mulţime de activităţi culturale, fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an. Cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va aduce publicului expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive. Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o ediție comună cu România a Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org. Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și a devenit, în ultimele aproape două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale, un adevărat fenomen social, cu cifre de audiență ce gravitează în jurul cifrei de un milion, la nivelul întregii țări. Cea de a 19-a ediţie a Nopţii Muzeelor va fi prezentă în Republica Moldova în 14 muzee: 5 instituţii muzeale din Chişinău, inclusiv cele 4 mari muzee naţionale, dar şi 9 muzee de pe cuprinsul a 5 raioane. În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee şi 80 de entităţi culturale, în 82 de localităţi din 33 de judeţe din toată ţara. Pe lângă Bucureşti, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee şi spaţii deschise la Târgu Mureş, unde 28 de evenimente îşi aşteptă publicul, urmate de oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov. La Bucureşti, vor fi expuse poveşti şi obiecte-simbol ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, Palestina, Eritrea, dar şi ale copiilor ucraineni refugiaţi în România. La prima participare în cadrul Nopţii Muzeelor, ediţia cu numărul 19, se află Ateneul Român, Muzeului Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici ‘Niciodată Singuri’, Casa de licitaţii ‘Historic’, atelierele de desen şi arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul ‘Case de Muzicieni’ împreună cu MNRL şi MAM Studio la Muzeul Anton Pann şi multe altele. Printre partenerii media: București FM, Radio România Cultural, Agenția RADOR. Din programul ediției:

► București

* Opera Națională București își deschide porțile pentru prima dată la Noaptea Muzeelor într-un tur inedit cu Artă Vie. Sâmbătă, 13 mai, are loc un spectacol itinerant lansat de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, cu ocazia evenimentului mondial „Noaptea Muzeelor”, în care spectatorii sunt invitați sa ia parte la o experiență unică în diverse spații din clădirea Operei bucureștene

* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) se alătură circuitului Nopţii Europene a Muzeelor, deschizând porţile sediului istoric pentru tururi ghidate, la fiecare 30 de minute – între orele 19:00 şi 01:00, Str. Ion Ghica nr 4, vizavi de Banca Naţională a României

* Ţiriac Collection se alătură şi anul acesta muzeelor şi spaţiilor expoziţionale alternative participante în cadrul programului Noaptea Muzeelor, ediţia cu numărul 19, care se desfăşoară în premieră în ediţie comună România-Republica Moldova. Din program:

  • Porţile colecţiei de automobile şi motociclete Ţiriac Collection se deschid în ziua de sâmbătă, 13 mai, la ora 12:00, pentru toţi pasionaţii domeniului şi fascinantei istorii auto. Începând cu ora 17:00 şi până la ora 22:00 (ultima intrare), accesul publicului la Ţiriac Collection se va realiza gratuit, ca parte a programului Noaptea Muzeelor. Ultimul acces în cadrul galeriei Ţiriac Collection în noaptea de sâmbătă 13 mai se va realiza la ora 22:00, pe Calea Bucureştilor nr. 289, Otopeni (vizavi de Aeroportul Internaţional Henri Coandă)

* Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti participă la ‘Noaptea Muzeelor’ cu expoziţia ‘Regina Maria la Teatru’ – ora 18:00-23:00

* Teatrul Nottara va participa anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, eveniment cultural ajuns la cea de 13-a ediţie, ce va avea loc pe 13 mai. Cei care aleg să viziteze teatrul de pe Bd. Magheru sâmbătă noaptea vor avea parte de tururi ghidate, un spectacol de teatru şi un concert, toate cu intrare gratuită. Din program:

  • Astfel, de la ora 20:00, vor începe tururile ghidate în expoziţia multimedia ‘Origini/Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara’, un proiect inedit în spaţiul teatral românesc, care documentează perioada 1942-1983. Participanţii vor avea ocazia să viziteze şi o parte din culisele teatrului şi să întâlnească actori din trupa teatrului, prezenţi special pentru a le împărtăşi din bogata istorie a Teatrului Nottara.
  • Spectatorii nocturni vor avea parte, de la ora 01:00, de un concert susţinut de trupa Midpoint, formată din Victor Diaconu (voce şi chitară), Cătălin Manea (chitară bas) şi Alexandros Raptis (percuţie), vor oferi un mix de sounduri, de la rock alternativ până la inflexiuni de jazz

* Cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, Muzeul Naţional de Istorie a României va fi deschis în intervalul orar 20:00 – 01.00 (cu ultima intrare la 00:00). Accesul vizitatorilor va fi gratuit şi se va face prin curtea interioară din strada Poştei. Programul de activităţi include muzică de fanfară, reconstituire istorică, precum şi un moment artistic de coregrafie. Vor fi accesibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium, precum şi o microexpoziţie cu uniforme militare ale Jandarmeriei Române din perioada 1850 – 1941. Din program:

  • ora 20:00 – Muzica Militară a Jandarmeriei Române (pe treptele muzeului, Calea Victoriei)
  • ora 20:30 – Ateliere de artă şi meşteşuguri antice (pielărie, ţesătorie, confecţionarea cămăşilor de zale, prelucrarea lutului) susţinute de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (în expoziţia Copia Columnei lui Traian)
  • ora 21:00 – Prezentare de vestimentaţie, armament şi echipament specific dacilor şi romanilor, realizate de către membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (pe str. Poştei)
  • ora 21:00 – Povestea dansului, spectacol susţinut de elevi ai Liceului de coregrafie Floria Capsali (în expoziţia Lapidarium)
  • orele 22:00 și 23:00 – Prezentare de vestimentaţie, armament şi echipament specific dacilor şi romanilor, realizate de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (în expoziţia Lapidarium)

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ a pregătit pentru Noaptea Muzeelor 2023 un program care include vizitarea gratuită a expoziţiei permanente şi deschiderea expoziţiei temporare ‘Peste mări şi zări. De la astrolab la sextant’. Programul special al Nopţii Muzeelor 2023 de la Antipa va începe sâmbătă, de la ora 19:00, şi se va termina duminică, la ora 01:00

* Muzeul Național al Literaturii Române participă la Noaptea Muzeelor. Cele șapte spații ale MNLR – expoziția din baza din Str. Nicolae Crețulescu 8, expozițiile temporare din Calea Griviței 64-66 și cele cinci case memoriale ale scriitorilor Tudor Arghezi, George Bacovia, Anton Pann, Ion Minulescu și Liviu Rebreanu – vor fi deschise publicului și vă vor oferi diferite evenimente pentru toate vârstele și gusturile. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural. Din program:

  • Pentru cei mici, organizatorii au pregătit spectacolul Cum vă place, oferit de Teatrul Vienez pentru Copii, o întâlnire cu adevărat specială cu scriitoarea Carmen Tiderle, tururi ghidate și ateliere realizate cu talent și pasiune de muzeografii MNLR
  • Până la miezul nopții, va avea loc a XV-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, în cadrul căruia vor citi 15 poeți, însoțiți de momentele artistice susținute de Maria Răducanu, Nadia Trohin, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit
  • Printre evenimentele care au fost pregătite de cu seară până noaptea târziu sunt concerte de jazz, de muzică tradițională reinterpretată și de muzică clasică, lecturi publice de poezie, un dialog fascinant despre ceasuri, actorie și regie și o întâlnire de la miezul nopții – Miez de noapte cu miez de înțeles – cu Ovidiu Lipan Țăndărică
  • Un moment special îl constituie lansarea audioghidului în limba spaniolă a expoziției de bază a MNLR, realizat în colaborare cu Institutul Cervantes, Radio România și Teatrul Radiofonic

* Filarmonica ‘George Enescu’ va celebra, pentru prima dată, Noaptea Europeană a Muzeelor, pe 13 mai, Ateneul Român putând fi vizitat între orele 22:00 şi 01:00. Printre activităţile ce vor face parte din acest eveniment va fi şi un microrecital cameral, susţinut de cvartetul Filarmonicii ‘George Enescu’. Programul include Mica serenadă, KV 525 (selecţiuni), de W. A. Mozart. Ultimul acces în Ateneul Român este programat pentru ora 00:30

* La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 13 mai, au loc șase expoziții temporare și târgul 100 de Tradiții Românești.

Sursa: https://www.rador.ro/2023/05/13/calendarul-evenimentelor-13-mai-selectiuni-8/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *