Scrisoare din oraș

 

Comuna mea cu leat pierdut în ciață,

Cu liniști mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineață

Te năzăresc îndepărtată și umilă.

 

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii și melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu și flori și râurii zuvelcii.

 

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai așa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

 

Prin jurul meu e colb amar și trudă,

În creștet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Și chiar regina vântului e chioară.

 

Căsoaie mari, cu pântece bălțate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărțate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

 

Și nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort și timpul în tăciune

Și luna nu-și mai vântură mălaiul.

 

Ci tu ești doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălțat în veșnicie

Cu Dumnezeu în frunte și altare.