„Ion”, ecranizare după Rebreanu, la TVR Internațional

https://blog.revistaderecenzii.com/

Festivalul Filmului Bacalaureat debutează cu „Ion: blestemul pământului” |  TVR.RO

„Ion”, ecranizare după Rebreanu, la TVR Internațional

TVRi | Duminică, 29 August 2021TVR Internațional a programat difuzarea ecranizării romanului clasic românesc „Ion”, în două părți, în 4 și 11 septembrie, ora 23.00.

ION – BLESTEMUL PĂMÂNTULUI – Sâmbătă, 4 septembrie, ora 23:00

ION – BLESTEMUL IUBIRII – Sâmbătă, 11 septembrie, ora 23:00

Cu Şerban Ionescu, Ioana Crăciunescu şi Petre Gheorghiu în rolurile principale, filmul românesc din 1980 este regizat de Mircea Mureşan, pe un scenariu de Titus Popovici, fiind ecranizarea romanului „Ion”, de Liviu Rebreanu. Muzica filmului este semnată de Gheorghe Zamfir.

Tocmindu-se aprig pentru zestrea Anei lui Baciu, sărăntocul Ion al Glanetaşului e, de fapt, îndrăgostit de Florica.” (Tudor Caranfil, ”Dicţionar universal de filme”, 2008)

Traiectoriile personajelor se înscriu și se topesc într-o frescă lucrată cu simțul măsurii, cu accentele atenuate sau reliefate într-o remarcabilă fluență.” (Valerian Sava, 1980, Cinema)

(w235) ION

Filmul este realizat în două serii „autonome”: „Blestemul pământului” și „Blestemul iubirii”. Pentru a se delimita cele două părți, s-a creat special un început pentru partea a doua cu montarea unor secvențe din prima parte.

În 1980 s-a realizat şi un serial TV în cinci episoade, intitulat „Ion”, prin remontarea materialului filmat și adăugarea unor secvențe noi.

Aşa cum cititorii literaturii române clasice cunosc deja, Ion, un țăran sărac din satul Prislop, vrea să intre și el în rândul celor bogați. Planul său este de a-l sili pe Vasile Baciu, unul dintre bogătașii satului, să i-o dea de soție pe fiica sa, Ana și mai ales zestrea ei, pământul cuvenit fetei. Ana rămâne însărcinată. În același timp, Ion e îndrăgostit de Florica, o fată frumoasă şi săracă. Ion ar dori și zestrea Anei și iubirea Floricăi. Până la urmă, Ion se căsătorește cu Ana, care, disprețuită de toți, se va sinucide, iar Florica se căsătorește cu un fecior bogat, Gheorghe Buluc, pe care însă nu-l iubește. Ion, încercând într-o noapte să se strecoare în patul ei, va cădea răpus de loviturile lui Gheorghe.

Actriţa şi poeta  Ioana Crăciunescu a absolvit în 1973 Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti şi a devenit actriţă a Teatrului Nottara. A jucat pe această scenă mai mult de 50 de roluri şi în 1974 a debutat pe marele ecran în filmul „Actorul şi sălbaticii”, de Manole Marcus. În 1978 a jucat în „Ediţie specială”, un film regizat Mircea Daneliuc, în 1979 în „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, regia Mircea Mureşan.

În 1991 a plecat în Franța unde a rămas 15 ani. În 2009, Ioanei Crăciunescu i-a fost decernat, de către Ministerul Culturii şi Cultelor, Premiul Naţional de Poezie „Nichita Stănescu”.

***
Distincţii primite de filmul lui Mircea Mureşan:

*1980-Premiul special al juriului ACIN-Mircea Mureşan, Titus Popovici; Premiul pentru imagine-Ion Marinescu; Premiul pentru interpretare feminină-Ioana Crăciunescu; Diplomă de onoare ACIN pentru interpretare-Şerban Ionescu.

Sursa: http://www.tvr.ro/ion-ecranizare-dupa-rebreanu-in-weekend-la-tvr-moldova_17348.html#view

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *