Carte cu verb
de Dan Ionescu
Îngerii de la casa morarului (roman), de Ion. R. Popa, Editura MJM, Craiova, 2011, 310 p.
Cel puțin ca spațiu în conexiune cu precedentul (Întâlnirea de la casa morarului), romanul de față: Îngerii de la casa morarului propune dimensiuni noi ale felului în care o poveste de dragoste poate continua sau are prerogative să-și afle rădăcina în solul prosper al credinței creștine, că există viață și după extincție. Desigur, titlul e despre doi tineri atât de inocenți în relația lor, încât apelativul îngeri le e cel mai potrivit. Între ei și lume există mult romantism. Bildungsromanul se ilustrează prin destinul lui Cosmin Buzatu care spre devenirea ca om trece prin multe, cumva, de la fundul prăpastiei spre vârful modelelor de omenie.
Un lector atent și responsabil cu sine și propria-i familie este cuprins de spaima de a se regăsi în plasa de pericole (asupra cărora volumul îi deschide ochii) a unei societăți, atât de mult vitregite de conducătorii ei prin decizii care au pus pe fugă, din țara natală, în altele numite, în contextul unei lecții de geografie, calde, numeroase familii sau pe membrii ei, pentru un job. Echilibrul mai vine dinspre bunici, o generație beneficiară a unor pensii, însă după dispariția ei, cine va mai dispune de regulata fărâmă de bani?
Paginile semnate de Ion R. Popa, al cărui stil este clar, conțin o narație presărată cu nefericiri care schilodesc destine promițătoare.
Motive de nostalgie se regăsesc în dreptul celor care au stat la cămin, datorită evocării acelei atmosfere, în câteva locuri ale primului capitol. Atmosfera place destul de mult cititorului care găsește o legătură cu propria-i poveste, probabil, sau cu intenția-i de a fi locuit acolo, pornită din aprigul imbold, parte a juneții, de a fi, prin depărtarea de părinți, mai liber. Moftul cititorului, că până la urmă aceasta pare a fi, nu coincide cu nevoia personajului principal de a sta la cămin, ca unica soluție de a mai supraviețui cât de cât decent: „S-a adaptat destul de repede la viața de cămin, în scurt timp devenind omul bun la toate. La bucătărie, era mult mai îndemânatic decât elevii de serviciu, încât bucătarul-șef, care-l îndrăgise nespus de mult, glumea mereu: Nu mai lăsați copilul acesta pe-aproape, că ne fură meseria! Sâmbăta și duminica era mai greu pentru Cosmin, fiindcă rămânea singur în tot internatul. (…) La sfârșitul primei săptămâni de internat a fost luat cu mașina chiar de prof. Călugăru, care a mers cu alt coleg să cumpere miere și nuci din județul vecin. A fost încântat (Cosmin – n. n. ) de plimbare și cât a stat acolo a ajutat gazda să culeagă un nuc mare când patrona întreaga curte, în care bătrânii nu au putut să urce. Drept mulțumire, i-au dat o plăsuță de nuci și o farfurioară cu miere”.
Cosmin Buzatu merge prin societate cu deznădejdea și dezorientarea lui Oliver Twist. Drumul de la cămin, a cărui atmosferă o cunosc ambii, până la casa puținelor neamuri, e încărcat de straturi sociale, din care se rup indivizi precum Marcel, stăpâni ai străzii, în stare să exercite opresiuni fără să fie trași la răspundere, din mai multe motive, ori victima de teamă tace, ori, tartori de gașcă, ei reușesc să aducă în fața oamenilor legii mai mulți martori care, jurând strâmb pentru brută – că n-a fost în localitate etc. – șubrezesc probele.
O rută România – Italia are destule surprize. Din remorca mașinii de teren, adolescentul fuge la vederea polițiștilor italieni, ca să apară, după o distanță de circa două sute de metri, în marginea drumului, spre marea uimire a șoferului Măzăreanu care, îmbarcându-l clandestin, a crezut că-i face un bine (îl duce în Italia, să-și regăsească mama). Episodul cinematografic e plin de mobilitate și pregătește intriga polițistă care deplasează firul narativ asupra lumii celor ajunși în afara legii aproape fără să vrea, pur și simplu au dorit să le fie mai bine în altă parte (țară) și până la acomodarea cu sarcinile (rosturile) de acolo, au călcat pe bec.
Nenorocirile par a lua sfârșit în Italia pentru tânărul protagonist; printr-un transfer de fatum, tragediile cad asupra familiei adoptive, al cărei pater este italianul Angelo Mandrini, individ întreprinzător în domeniile agricol și negustoresc.
Generarea acțiunii din centrul celor două civilizații, română și italiană, scoate în evidență deosebirile dintre ele. Apropierile sunt făcute de către acei oameni care știu să-și etaleze educația oriunde și să fie prin aceasta europeni.
Ion R. Popa tratează în noul roman, Îngerii de la casa morarului, probleme curente ale societății contemporane. Fenomenul: exodul mai multor cetățeni pentru slujbe e cu adevărat îngrijorător, iar bunăstarea în străinătate, când e câștigată, nu poate acoperi despărțirea de țară, unde au rămas cei dragi. În plus, școlile românești astfel se depopulează. Și uite așa slăbește o țară.
(Cronică apărută în Revista „Scrisul Românesc”, Nr. 2 / 2013).