Irina Lucia Mihalca: Orbită de sărutul fluturelui

În liniştea nopţii, undeva, în surdină,
acordurile unui saxofon,
în cercuri de timp, adie briza vântului.


În lumina lunii,
şoapte murmurate la ureche,
atingeri sacre curg în faţa infinitului,
cu buzele continui drumul,


urci şi cobori,
conturezi teritorii, noi şi noi geografii,
arome relevate

de santal, salcâm şi iasomie,
în palme palpită,

calde, două rândunele cuibărite,
mângâieri delicate recunosc drumul visat.

Un cântec necunoscut, liniştitor,
comunicare reciprocă, o dăruire neîngrădită,
reflectări în oglinda ochilor strălucitori,
umbre, linii de trupuri
se împletesc în faldurile nopţii.
Prin fiecare senzaţie,
într-o sărbătoare a simţurilor,
surprinzătoare forme cucerite, pas cu pas.

Departe a rămas lumea,
doar noi şi bucuria nemaitrăită,
binecuvântate atingeri, dorinţe, suspine,
adânci vibraţii,

ritmuri mareice suspendate
în abandonul aceluiaşi sfârşit.


Prin forţa torentului, o singură respiraţie,
un val seismic,

fluide de fericire curg şuvoi.


Înlănţuiţi, trăim acelaşi vis visat,
în timp ce un fluture, la pervazul fereastrei,
cu aripile sale, delicat desfăcute,

cade în aşteptarea

celui mai scurt moment al naturii,
sărutul lacrimilor dulci de hoya, înflorite în noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.