James Clavell  prin romanul „Shogun” ne-a introdus într-o lume fascinantă şi plină de mister a Orientului, a unei Japonii a secolului al XV-lea, condusă după un cod strict de onoare  al samurailor (Bushido), o Japonie plină de intrigi şi taine, de strategii militare şi politică.

John Blackthorne este căpitanul  unei corăbii pe nume Erasmus,  dintr-o flotă olandeză formată din cinci nave corsar. Ţinta călătoriei erau Indiile şi ţărmul de vest al Chinei în vederea negoţului. Reuşind să treacă prin strâmtoarea Magellan, corabia sa este singura supravieţuitoare şi ajunge să acosteze în Japonii. Nava este confiscată, sunt  întemniţaţi  supravieţuitoriişi trec treptat prin inspecţia conducătorilor locului, Omi-san, Yabu-sama şi în faţa celui mai mare daimyo, însuşi Toranaga-sama, cel mai înţelept şi temut conducător din acele vremuri.  Lumea Japoniei din acele timpuri este una a separarii, a dominatiei, a impunerii pe de o parte dar si a onoarei, a respectului şi a datoriei pe de alta parte.

Ajunşi in Orient, întâlnesc o populaţie cu mult mai civilizată decât Anglia sau Olanda, oameni foarte bine organizaţi în diferite trepte ierarhice comform codului samurailor,Bushido.

Găsim aici o sinergie a culturilor, a religiilor, a destinelor,  fiecare cu o axiologie proprie încercând să se interfereze cu celelalte. Blackthorne devine Anjin-san, datorită înţelepciunii şi abilităţii sale, este acceptat lângă marele conducător Toranaga.

John Blackthorne este personajul ce duce de la un capăt până la celălalt firul poveştii, el este cel a cărui intervenţie în şirul narativ schimbă întâmplările şi reuşeşte imprevizibil să ducă lucrurile la bun sfârşit, chiar dacă în conştiinţa sa în mod direct se accepta mai greu anumite reguli, norme, decizii, idei, proceduri.  Cunoştinţele şi experianţa sa pe mare îl fac de o valoare nepreţuită pe care Toranaga şi-o asumă de partea sa reuşind să-i câştige prietenia. Deasemenea, de-a lungul romanului, Blackthorne îi salvează viaţa de trei ori lui Toranaga, motiv pentru care acesta din urmă îi oferă titlul de hatamoto, o disticţie deosebită pe care nu o au decât puţini samurai, ceea ce îl evidenţiază ca fiind un preferat al lui Toranaga, ceea ce îl face mai mare în rang decât mulţi dintre ceilalţi daimyo subordonaţi lui Toranaga. El este astfel primul venetic (străin de ţinuturile Japoniei) ce primeşte un astfel de titlu, şi primul totodată ce are un venit anual şi un teren propriu, o consoartă şi propriii oameni în subordine. Blackthorne trece vizibil printr-un proces aproape metamorfozic prin care se pare că se transformă chiar într-un japonez. Ajunge să aprecieze orezul, sake, kimonoul, limba, cultura, ajungând până la urmă să fie un adevărat samurai atât în acţiune cât şi în spirit.

Mariko reprezintă idealul de înţelepciune şi tărie feminină, şi curajul pe care îl pot avea uneori femeile atunci când vine vorba de datoria pe care o au. Mariko sfârşeşte însă printr-o moarte ce i-a întărit şi mai mult credinţa pe care a avut-o de-a lungul vieţii, aceea a unei datorii mai presus de om, numai şi numai pentru stăpânul său legitim, adică pentru Toranaga. “Mariko-san, a fost karma ta sa mori acoperită de glorie şi să trăieşti veşnic. Anjin-san, prietene, e karma ta să nu părăseşti niciodată acest pământ. A mea este să fiu shogun” – Toranaga.

Toranaga este însă de departe personajul cheie al romanului, cel ce trage sforile şi deţine adevărul total asupra celorlalţi. Prin intermediul unei înţelepciuni uimitoare el reuşeşte să-l câştige pe Blackthorne de partea sa, să scape din plasele întinse de Ishido, să îşi ducă planurile până la capăt într-un mod cu totul special, folosindu-se de toate resursele şi profitând de fiecare ocazie ce se ivea. Cu toate că afirmă pe tot parcursul romanului că nu îşi doreşte să devină shogun (cel mai mare grad militar din Japonia; cel ce deţine acest rang are o putere mai mare chiar decât împăratul), se dezminte în final demonstrând că şi cel mai nesemnificativ gest pe care l-a făcut a avut rostul de a-l ajuta să atingă treapta supremă. Moartea lui Mariko a constituit o jertfă în faţa puterii pe care el urma să o obţină, în faţa măreţiei sale de neatins. El este geniul acestui roman, shogun-ul în carne şi oase, pentru a cărui putere este nevoie să se sacrifice o întreagă masă de oameni.

“Leave the problems of God to God and karma to karma. Today you’re here and nothing you do will change that. Today you are alive and here and honored and blessed with good fortune. Look at this sunset, it’s beautiful, neh? This sunset exists. Tomorrow does not exist. There is only now. Please look. It is so beautiful and it will never happen ever again, never, not this sunset, never in all infinity. Lose yourself in it, make yourself one with nature and do not worry about karma, yours, mine…”

Indiferența cu care privesc samuraii viața lor și a celorlalți îți dă fiori. Cruzimea cu care de multe ori își tratează inamicii sau slujitorii pare exagerată. Fierberea de viu a unui om, tăierea capetelor, mâinilor, darea ordinilor de a-ți omorî proprii copii, etc. Și totuși: ”un sistem integrează și elemente bizare, inutile sau chiar aparent distrugătoare, dar ele creează echilibrul care permite existența sistemului”. O verticalitate atât de pronunțată, o dezvoltare culturală și economică nu ar fi avut același succes pe acel petic de pământ fără elementele atât de dezgustătoare culturii și religiilor Europene. Spun religiilor fiindcă pe parcurs am realizat cât de mult este șlefuită societatea noastră de dogmele religioase.

Găsim printre elementele de conduită din acea vreme, răbdarea –  cheia spre dezvoltare, spre perfecțiune  – ”patience means holding back your inclination to the seven emotions: hate, adoration, joy, anxiety, anger, grief, fear” (să bei ceai dintr-o ceaşcă goală şi să muţi pietre cu puterea gândului), puterea cuvântului –”cuvântul unui samurai” de netăgăduit,devotamentul orbesc– sacrificiu până la moarte, separarea evenimentelor, emoțiilor, sarcinilor, trăiesc cu ziua de azi – a trăi cu ziua de azi nu înseamnă lipsa planurilor și viselor, înseamnă o trăire intensă ca şi cum ar fi ultima zi din viaţă, mâine, va fi o alta zi,setea de cunoștințe – o depăşire  continuă a status quo-ului,  curățenia – în casă, afară, în suflet, a corpului.

Cu siguranta, pentru un european (western) cultura orientală pare de neinţeles până când îi pătrunzi tainele, legăturile, conexiunile, relaţionările, valorile structurate perfect atât pe plan material cât mai ales pe plan spiritual pentru ca spiritul este primordial materiei, idee exemplar abordata, trăită şi sugerata şi de filozofia europeană.