Jurnaliștii și realizatorii TVR joacă teatru – detalii de culise vineri, la TVR2

Ieri-Azi-Mâine” vă invită în culisele unui spectacol de teatru marca TVR

Cu o distribuţie ce include exclusiv jurnalişti şi realizatori din TVR

Pe TVR 2 vineri, 7 iulie, de la ora 15.50, Corina Dănilă, gazda emisiunii „Ieri – Azi – Mâine” ne invită să mergem în culisele unui spectacol cu „de-ai casei TVR” : „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri.

Comedia scrisă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu cântece compuse de Alexandru Flechtenmacher, reînvie Iaşii acelei epoci, cu eternele probleme ale familiilor – iubirea, măritişul, norocul în căsnicie. Comedia „Piatra din casă” s-a jucat în premieră pe Teatrului Naţional din Iaşi, la 3 mai 1847.  Alexandru Flechtenmacher (1823 – 1898) a fost compozitor, violonist şi dirijor. A compus muzica pentru Hora Unirii, precum şi primele vodeviluri şi cuplete pentru piesele lui Vasile Alecsandri.

Spectacolul „Piatra din casă” este regizat de maestrul Constantin Dicu, iar distribuţia, aflată în pline repetiţii, este alcătuită exclusiv din jurnalişti şi realizatori TVR:

Mihai Melinescu, Tudor Furdui, Cătălin Mireuţă, Andras Istvan Demeter, Bogdan Ghiţulescu, Claudia Nicolau, Gabriela Valentir, Carmen Movileanu, Corina Dănilă.

Fie că au experienţă în ştiri şi anchete, fie că realizează emisiuni de sport ori divertisment,  pe jurnaliştii distribuţiei îi uneşte dragostea pentru Artă.

Cum vor suna replicile, dar şi cum vor răsuna melodiile piesei ne vor spune invitaţii ediţiei din 7 iulie a emisiunii.

În studioul TVR se vor mai afla Nae Alexandru, Grupul Supermarket şi Trupa de balet „Platinium” – coregrafe Brânduşa Novac şi Alice Vişan.

Emisiunea poate fi urmărită şi online pe www.tvrplus.ro

Un comentariu la „Jurnaliștii și realizatorii TVR joacă teatru – detalii de culise vineri, la TVR2

  1. Mute tristeți de Orologiu

    Orice rotiță rostește un tic-tac,
    Pe care – de când lumea – cu sudori îl fac

    Vrednice resorturi – în umbră – pe tăcute…
    În față – însă – ies Alarmele limbute!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *