https://blog.revistaderecenzii.com/

Din vale de Gruia, în dreptul satului Pristolu, o lamă sclipitoare de oțel se-mplântă-n malul drept. E râul Timocului. Serbia rămâne la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde se îndoaie iarăși un cot mare în țărmul din stânga, scobit de valuri, până-n șesul Maglavitului.

E miezul nopții. Slabe, tremurătoare licăriri clipesc, ca niște ochi somnoroși, pe amândouă malurile. Un muget lung, răsunător, dă ecou dumbrăvilor de pe ostroave: vaporul se oprește la Calafat. Orașul doarme sub straja lunii. Casele-n șirate pe costișa prăvălită spre Dunăre își aștern umbrele negre pe ulițile largi, tăcute, pustii. Schelă de grâne în timp de liniște, cetate de apărare-n război — Calafatul își are de mult paginile lui de suferinți și de glorie în istoria țării. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor, — așa rămân pe trupul ostașilor bătrâni semnele războaielor în careau dat vitejește piept cu moartea. Asupra acestui oraș s-au aruncat cele dintăi obuze turcești în primăvara anului 1877, când războiul nu era încă deschis, când România — liniștită în fața furtunii ce se pregătea — nu făcea decât să-și asigure paza granițelor ei dunărene. Dar la glasul tunurilor din Vidin, ca la un cântec bătrânesc, deșteptător de amintiri mărețe, un dor adânc de luptă și de biruință tresări în inimile ostașilor din tabăra Calafatului. În ziua de 15 Mai, pe când cele două cetăți își încercau puterile, aruncându-și ghiulele peste valurile nepăsătoare ale Dunării, un obuz căzu și se sparse la câțiva pași înaintea Domnitorului Carol. — „Ura!” strigă voios tânărul Voievod, ridicându-și chipul în vânt; un „ura!” puternic, mai răsunător decât bubuitul tunurilor, zbucni din pieptul tuturor oștenilor, și muzicele regimentelor intonară imnul național. — Astfel salutau începutul războiului acei care, peste opt luni, după minuni de vitejie, aveau să intre biruitori în vechea cetate, care se grăbise să le-arunce cele dintâi bombe, și la care, astăzi, privește cu fală vulturul de pe monumentul Independenței, întru amintirea acelei zile, în mijlocul orașului Calafat.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rom%C3%A2nia_pitoreasc%C4%83#LA_CALAFAT