Lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI în Județul Bacău. Comunicat de presă

TIMPUL EDITIE ONLINE NOUL NUMAR

Lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI în Județul Bacău și încehierea parteneriatului cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

4 septembrie 2015

 

Astăzi, 4 septembrie 2015, în Sala Studio a Teatrului Bacovia a avut loc lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI în Județul Bacău. La eveniment au participat dna. Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL, conf. univ. dr. George Bondor, Redactorul-șef al Revistei TIMPUL, dl. Vasile Asandei, Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, și dna. Anca Sigartău, Managerul general al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău. „Mă bucur să fiu alături de acești adevărați Oameni ai Timpului. Din păcate, trăim într-o societate lipsită de conținut, cu o mediatizare dusă până la extrem a vedetelor de carton. De aceea, orice inițiativă de acest fel în asemenea vremuri este ca o atingere de înger pentru mine. Suntem onorați de acest parteneriat cu Campania Oamenii Timpului și cu Revista TIMPUL. Teatrul Bacovia se va implica în mod activ în acest proiect”, a spus Anca Sigartău.

Cu această ocazie a avut loc și încheierea parteneriatului între Asociația Revistei TIMPUL și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. „Mă simt onorat și emoționat să mă aflu aici. Apreciez mult Campania OAMENII TIMPULUI. Misiunea noastră este de a fi generator de dezvoltare economică și socială în această regiune. Acest fapt ne determină să ne implicăm în tot ceea ce are valoare și poate produce dezvoltare în această zonă. Vom susține proiectul cu mijloacele și potențialul nostru. A-i premia pe cei mai valoroși dintre noi înseamnă de fapt a transmite un mesaj pozitiv către toți oamenii care creează, care aduc plusvaloare în această regiune. Trebuie să îi stimulăm pe cei care muncesc corect și care, poate, uneori s-au simțit marginalizați”, a afirmat dl. Vasile Asandei.

Organizatorii au mulțumit în mod deosebit dnei. Anca Sigartău, Managerul Teatrului Bacovia, și dlui. Vasile Asandei pentru ajutorul oferit. „Încheiem astăzi seria de conferințe de lansare a Campaniei Oamenii Timpului. Ne bucură faptul că am putut să organizăm acest eveniment în sediul Teatrului Bacovia, unde va avea loc și Gala locală Oamenii Timpului, din luna noiembrie. La fel de important pentru noi este și parteneriatul încheiat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Urmează o perioadă în care vom colabora intens cu mass-media pentru a atrage cât mai multe propuneri de nominalizări. În paralel vom continua pregătirile pentru Galele locale”, a anunțat dna. Adriana Nazarciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *