Stagiunea de toamnă a Teatrului Național de Televiziune

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stagiunea de toamnă a Teatrului Național de Televiziune

 

Luni, 31 august, Teatrul Național de  Televiziune a avut, cu spectacolul „Nepotu’ ”, scris de Adrian Lustig, în regia lui Horațiu Mălăele, cu Tamara Buciuceanu-Botez,  de trei ori cifra de audiență medie a postului TVR2.

 

Aceasta confirmă, acum, la începutul toamnei, că Teatrul TV de luni seară a redevenit o constantă în viața telespectatorilor. Din septembrie  2013, la inițiativa Casei de producție, pe TVR2 au fost difuzate atât producții noi, cât și spectacole de arhivă, integrate într-o serie de propuneri programatice pe toate gusturile.

Anul 2014 a stat sub semnul lui Shakespeare, 2015 este sub cel al lui Cehov; montările noi, „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare (decembrie 2014) în regia lui Dominic Dembinski – sau preluările de spectacole reprezentative în platoul TVR –  „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov (noiembrie 2014), în regia lui Yuri Kordonsky (cu Horațiu Mălăele, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț), s-au alăturat preluărilor de pe scena teatrelor, precum „Cei ce nu uită” (difuzat 2015), care a fost inclus în ciclul programului de reevaluare a memoriei 25+25, început în 2014 și continuat în 2015.

 

Acestora li s-au adăugat propunerilor de piese din Arhiva TVR aflate sub semnul omagierii unor importante personalități ale teatrului românesc: recenta difuzare a piesei lui Carlo Goldoni „Mincinosul”, prin care o aniversam pe regizoarea Sanda Manu, și, totodată, îl aminteam pe dispărutul Florian Pittiș; sau cea mai sus menționată a recuperării istoriei, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, (programul „25+25”), precum redifuzarea memorabilei „O dimineață pierdută”, în regia Cătălinei Buzoianu, după cartea Gabrielei Adameșteanu, cu Tamara Buciuceanu-Botez și Gina Patrichi.

 

Tot în ultimii doi ani, din toamna 2013 încoace, s-au multiplicat platformele de difuzare, reflectând interesul crescut al spectatorilor pentru teatrul TV. În afară de tradiționalul segment de luni seara, de la ora 20:00, păstrat cu constanță, toate producțiile noi, filmate în HD au fost preluate simultan și de TVR HD. TVR HD nu a preluat doar producțiile noi, ci majoritatea celor de format 16:9. TVR 3 a inclus săptămânal, ca reluări în week-end, spectacolele difuzate luni, fie premiere, fie preluări din Arhivă, de TVR2.  Atenta și ingrijita limbă vorbită în spectacolele televizate se constituie intr-un veritabil instrument de păstrare a identității naționale, aceste producții fiind  preluate mai nou și de TVR Moldova sâmbătă, precum și de TVR Internațional, duminică. Acest lucru este cu atât mai important cu cât în Republica Moldova cuvântul,  rostit de marii actori ai teatrului  românesc răspunde nu doar unor așteptări firești ale populației, ci chiar misiunii televiziunii publice.

 

Una din cele mai semnificative noutăți este programarea de către TVR Iași a unui slot în grila de vară 2015, în week-end, dedicat exclusiv teatrului, și mai ales producțiilor recente și preluărilor realizate sub egida Casei de producție TVR.

 

Pentru această toamnă/iarnă intențiile și propunerile Casei de Productie se concentrează asupra unei serii de adaptări moderne ale textelor clasice. O suită de spectacole contemporane continuă principalele proiecte speciale precum „UNITER 25” și „CEHOV 155”; redifuzările din arhivă sunt selectate și pe criteriul amprentei actorilor „polihistor”.   Stagiunea de toamna a Teatrului Național deTeleviziune a început, de altfel, sub semnul  „Polihistrionii” cu montarea semnată de actorul, regizorul, caricaturistul, artistul și scriitorul Horațiu Mălăele.

In pofida dificultăților  prin care trece SRTV, pentru toamna aceasta ne bucurăm să anunțăm câteva premiere, producții proprii, precum și o serie de preluări ale unor spectacole importante pentru fotografierea „contemporaneității” noastre.

 

În 28 septembrie vom avea o nouă adaptarea a clasicului Cehov „Trei surori” în viziunea complexă și, adesea, surprinzătoare a lui Dominic Dembinski, intr-o traducere recentă a Elisabetei Pop. Cum acesta este anul în care sărbătorim centenarul nașterii marelui regizor, actor și scenarist american Orson Welles, vă propunem un text ce pornește de la biografia sa, scris de Richard France, în regia lui Cezar Ghioca. Premiera  „Al dumneavoastră Orson Welles” va fi la doar două zile după comemorarea decesului acestui „polihistrion american” plecat dintre noi cu 30 de ani în urmă.  Misiunea  de a-l impersona pe George Orson Welles îi revine actorului Dorel Vișan, un „polihistrion” român ca actor (‘histrion’) polivalent, care este și regizor, și poet. La începutul toamnei, veți avea ocazia să urmăriți producția „Femeia perfectă”, o adaptare de Mihai Vornicul după o idee de Jean Barbier, în regia lui Marius Bodochi.

 

Dintre preluările de spectacol clasice, în viziuni moderne, menționăm „Tartuffe sau Impostorul”, de Molière, în regia lui Victor Ioan Frunză, un spectacol provocator, o poveste despre obsesie, spusă în versuri, interzis celor sub 16 ani, și „Platonov”, de A. P. Cehov, montat de Andreea Vulpe la Teatrul din Brăila, precum și viziunea specială a atelierului condus de Antoaneta Cojocaru bazat pe textul cehovian „Pescărușul”. Vă propunem întânirea cu câțiva dramaturgi contemporani, precum György Spiró și a sa tragicomedie de succes „6 din 49”, un proiect de teatru independent al Teatrului De Artă din București, în regia lui Alex Maftei sau piesa autoarei poloneze Elżbieta Chowaniec „Gardenia”, în regia tânărului Koltai M. Gábor, din Budapesta (preluare realizată în parteneriat cu Institutul Polonez de la București). Acestea se completează cu montarea lui Tudor Chirilă a piesei în două personaje a lui Matei Vișniec, „Buzunarul cu pâine”, cu Ada Simionică și Ioan Coman.

 

După cum menționam mai sus, UNITER 25 continuă oferind astfel ocazia unor reîntâlniri cu spectacole  de teatru TV ,  câștigătoare ale premiului UNITER dedicat: „Unde-i revolverul”, de Gábor Görgey, în regia lui Mircea Cornișteanu (cu Horațiu Mălăele, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc, Marian Politic – câștigător 2010); „…Escu”, de Tudor Mușatescu în regia lui Constantin Dicu – câștigător 2000/2001; „Totul e un joc”, de Paul Ioachim, în regia remarcabilului regizor și om de televiziune, teatru și film Cornel Todea (câștigător 1998) și, în ultima zi de luni a lui 2015, o privire înapoi spre evenimentele mineriadeidin iunie 1990 cu „Aerisirea”, de Iosif Naghiu, în regia lui Silviu Jicman (câștigător 1996/1997).

 

Dorim să îi readucem în memoria colectivă, prin propunerea de programare, și pe Mișu Fotino, născut acum 85 de ani  („Doctor fără voie” de Molière, pusă în scenă în 1975 de Corneliu Popa); pe Dinu Cernescu, născut acum 80 de ani,  („Amadeus” de Peter Shaffer, cu Radu Beligan – cel mai longeviv actor activ din Cartea Recordurilor – în rolul lui Salieri); și, în noiembrie, regizorul Petre Sava Băleanu („Micul Eyolf”, după Ibsen, regizat în 1972, cu o distribuție remarcabilă: Gina Patrichi, Ion Marinescu, Mihaela Murgu, Emil Hossu, I. Ilie, G. Ulmeni, Eugenia Popovici).

 

Ca urmare a schimbărilor tehnice, a trecerii de la analog la digital din data de 17 iunie 2015, există acum zone întinse în care TVR2, principalul canal de difuzare al Teatrului TV, nu mai este receptat. De aceea, pentru urmatorii doi ani ne propunem sa găsim cea mai adecvată soluție pentru difuzarea Teatrul Național de Televiziune pe un spectru cât mai larg, asigurând astfel accesul unui număr mult mai mare de tele-spectatori.  Acești doi ani ne-au arătat că toți cetățenii României, indiferent de locul unde se află sau de înlesnirile tehnice, doresc și trebuie să poată beneficia de râsul contagios al Tamarei Buciuceanu-Botez, de zâmbetul suav al Ginei Patrichi sau de vocea caldă, un poem în sine, a regretatului Florian Pittiș, pentru a numi doar trei dintre marii actori polivalenți ai scenei românești.

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de Casa de producție a TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, producător coordonator: András Demeter.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *