Lego ergo sum

de Dan Ionescu

Motivele pentru care citim sunt diverse. Când ne formăm în şcoli, lectura ne asigură agilitate în exprimare şi-n gândire, dar şi mulţumire de a fi pe placul părinţilor şi profesorilor noştri.

Dorim să ne depăşim vârstele, care au totuşi, latura lor de monotonie sau căutăm spaţii ale devenirii spirituale, în care tendinţa de a ne arăta plini de curaj, să se dezvolte în stare de sine-stătătoare etc., şi nu le aflăm în rândul cunoscuţilor, al mediilor noastre. Lumea poveştilor ne asigură o anumită dimensiune a încântării, prin eroii care ne duc mai departe gândul, pe firul acţiunii. Noi suntem în pădure, nu Hansel şi Gretel. Spaima rătăcirii dispare în peisajul copilărit.

Între paisprezece şi douăzeci de ani, un om trebuie să fi citit (cel puţin) Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, Nuvele de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Homo ludens de Johan Huizinga, Harry Potter şi piatra filozofală de J. K. Rowling, nuvela Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi, Mara şi Nuvele de Ioan Slavici, Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, Hronicul şi cântecul vârstelor de Lucian Blaga, Toate pânzele sus! de Radu Tudoran, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Ion de Liviu Rebreanu, Enigma Otiliei de G. Călinescu, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Proză de Vasile Alecsandri, Moromeţii de Marin Preda, Poezii de Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu şi Ion Pillat, Poezii de Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, Teatru de Marin Sorescu şi Eugen Ionesco etc. Textele de Mihai Eminescu se pot citi devreme și sunt valabile oricând.

Ni se întâmplă adesea, în mediul diverselor vârste, să avem nevoie, fără să ne exteriorizăm, de o comparaţie a problemelor şi previziunilor personale, cu ale altora, de intimitate pentru asemenea punere în balanţă. Lectura ne-o oferă. Sau dinaintea unui refugiu în timpuri mitice, de revenire acasă, refuzând braţe de zână, se află ora de mers la serviciu. Preferăm, bineînţeles, refugiul, şi cartea, pe care totuşi o vom pune în raft, ne va deveni mai apropiată. Mai este, în afară de aceasta, felul de a privi lucrurile, care se va schimba. Bunicul patern al soţiei mele a fost invalid de război. Ca să-şi aline dorul de mers, cumpăra şi citea numai tomuri de călătorie. Mă cuprinde mila pentru suferinţa acelui om, pe care nu l-am cunoscut niciodată, uitându-mă în cuprinsul bibliotecii pe care a lăsat-o în urmă. Cât de mult şi-a dorit să redevină ce-a fost! Sprijin i-a fost cartea, legătură de aducere aminte a deplasării voluntare oriunde ar fi vrut, pe propriile picioare. Iată câteva titluri: Istoria descoperirii şi cercetării Antarctidei, Marea şi Sardinia, Cruciadă în Europa.

Un prieten, cronicar de carte şi profesor universitar, mi-a spus că, privind în urmă, şi-a dat seama că n-ar fi trebuit să citească şi să răscitească până acum, mai mult de zece titluri, anume alese. În rest, cu ocazia altor lecturi, a avut impresia căutării, a neliniştii inutile.

Cum citim?

Cărţile trebuie citite cu sufletul. De câte ori am ocazia, recomand acest lucru. Am consuetudinea de a fi înconjurat, oriunde mă aflu, de cel puţin cinci-şase volume, de genuri diferite. Şi în concediu, la mare, pe nisip, mi-am plimbat gândul pe străzile Parisului anului 1925. Modernitatea epocii, surprinzătoare şi autentică, mi-a inspirat dialoguri faste cu oricine vorbea româneşte în Kusadasi, inclusiv cu un român din Banatul Sârbesc. Într-un mediu torid, fără a se încrunta cu vreun nor, puteai planifica ore târzii de plimbare pe faleză, printre tonete bizare de îngheţată sau spectacole de acrobaţi, ca într-un târg românesc interbelic. Climate de André Maurois asigurau partea de urbanism apusean. În traversare, de la Çanakkale la Kusadasi, am văzut ruinele Troiei. Mitul (arhicunoscut) m-a împins în burta Calului troian, pentru a înţelege, chiar într-o imitaţie ciudată de lemn, gândurile ostaşilor ahei. Zăngănituri de arme se auzeau încă pe locul respectiv. Cu privirea am căutat înspre mare, încercând să-mi dau seama pe unde ar fi aşteptat corăbiile semnalele luminoase.

Acum trei ani, pe balcon, în Grecia, eram încântat de perioada monarhistă. Romanele preferatului de atunci, Anton Holban, mă determinau la frecvente comparaţii. Un profesor de franceză, suplinitor în Bucureşti, stătea cu chirie într-un hotel pe Calea Victoriei. Lua masa la terasa hotelului şi-i mai rămâneau suficienţi bani, între altele, pentru chirie, pentru haine elegante şi plăci de vinilin, cu muzică elevată, pentru patefon. Câte zile mi-aş permite să înnoptez azi la orice hotel din capitală, cu banii obţinuţi din salariul de profesor (titular)? Din mărturia personajului-narator, deducem că profesorul respectiv nu era deloc mulţumit cu posibilităţile. Cât de înalt era atunci standardul de viaţă? Iernile se petreceau la schi, în Predeal ori la Sinaia, cinematografele, teatrele erau pline de spectatori, din librării dispăreau destul de repede ediţiile princeps, debuturile, anunţate în presa de specialitate, erau aşteptate cu sufletul la gură.

Anul trecut am citit o carte de Richard Russo. Şi azi, în momente diferite ale vieţii cotidiene, fie că m-am ridicat din pat să plec în tumultul zilei, fie doar ce am stins televizorul, ecoul lecturii din Empire Falls mă impresionează. Starea personajelor strânse într-un restaurant, de obicei, la masă şi discuţii, firescul mediului dat peste cap în limite şi numai din voinţa de rău a oamenilor, deci nu de hotărâri politice picate din cer, au ecouri prelungi.

Lecturez dintr-un gen, în voia spiritului care-mi dictează, cât simt că am plăcere. Dacă peste o pagină sau cincizeci de roman, am dispoziţie pentru lirică, deschid o Antologie de versuri. Dacă mai târziu, vreau să privesc viaţa printr-un sistem filosofic, apuc de lângă mine, unde-mi derulez cititul, Trilogia cunoaşterii de Lucian Blaga.

Dacă totuşi ar fi o zi solicitantă şi aş fi în imposibilitatea de a pune ochii pe vreo pagină, aş avea impresia că m-am degradat spiritual, că mi-am trădat puţin destinul.

P.S.

Toate aceste titluri de carte pot fi considerate numai exemple, alături de ele aș trece oricând altele, aparținând unor autori la fel de mari. O singură dată am fost întrebat care dintre cărți mi-a plăcut cel mai mult.