https://blog.revistaderecenzii.com/
Miercuri, 7 februarie 2024, ora 17.00, în Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești, Lidia Zadeh Petrescu a lansat volumul de poezii „Intuiții”, apărut la Editura Eikon, în 2023, cu ilustrații aparținând autoarei.
Activitatea a fost moderată de Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.
După cum se menționează în comunicatul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, „Lidia Zadeh Petrescu, un artist vizual în plină expansiune, un artist ce zilnic pictează și scrie poeme, pamflete, un creator de frumos, atras de evoluția lumii, a oamenilor ca spectacol, a formelor, a luminilor, a veștmintelor de-a lungul timpului, s-a născut la Craiova, în 27 decembrie 1967. În liceu a studiat matematica la Colegiul Național «Sfântul Sava» din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică din cadrul Institutului Politehnic București. Are un masterat în management și comunicare. În anul 2021, a absolvit Școala de Arte București, Secția Pictură, iar, în prezent, studiază la Școala de Pictură «Stati Art”». A avut mai multe expoziții în țară și în străinătate: București, Sibiu, Brașov, Ploiești și Bienala de Pictură de la Genova din 2022”.
Cartea a fost prezentată de criticul literar Christian Crăciun și de preotul Bogdan-Costin Georgescu, scriitor.
Christian Crăciun a apreciat faptul ca Lidia Zadeh scrie poezie cu rimă, care este ca un maraton pentru care trebuie să te antrenezi, a evidențiat printre temele creației sale: eclipsa, vinovăția, setea de absolut, de autodefinire, de a găsi un teren stabil și, ca trăsături: izul romantic al unor poezii, prezența formulelor aforistice.
A lecturat din poeziile cuprinse în carte.
Bogdan-Costin Georgescu a considerat că acest volum de poezii aduce o nouă viziune poetică îmbrăcată în forma clasică a rimei și are ca elemente definitorii: prezența unor accente baudelairiene, tentația pamfletului, ocultismul, limbajul liric despre tainele bisericii.
Autoarea a făcut cunoscute aspecte ale actului poetic, dificultățile întâmpinate în publicarea poeziei cu rimă și a definit poezia ca fiind provocare, bucurie și tristețe, formă de existență.
A lecturat din poeziile din carte.
Valentin Ajder și Valentin Irimia au interpretat câteva melodii la chitară și vocal.
Au fost preentate și alte cărți apărute la Editura Eikon.