De la mama Ioana, bunica mea, femeie „cu inimă în ea”,

adică harnică și iute,

care ne-a urat să avem inima ei,

am învățat să citesc,

de la lecția C din Abecedar.

Eram în impas cu maică-mea –

la orice bâlbâire, mă apostrofa.

De teama observațiilor ei tăioase, mă blocasem,

dar, pe ușă, a intrat mama Ioana:

– A, ce, fetiță, erai tu mai deșteaptă decât el?

Citeai tu mai bine?

Ambițioasă și orgolioasă, mama a replicat:

– Învață matale cu el!”.

Și a învățat.

Atunci, am deprins

starea și ritmul de a citi grupurile de litere:

lectură intimă, de asumare a textului.

La aproape nouăzeci de ani,

bunica știa versuri de Bolintineanu

și multe balade. Când le rostea,

lumea (care-i fusese evocată de bătrânii ei) ieșea la suprafață.