Mamaie. Proză scurtă de Adi Popescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mamaie

            Rar ți-e dat să fi așa de fericit, că faci parte dintr-un popor ospitalier și minunat.

            Am plecat de dimineață cu un prieten de la GFR (SC Grup Feroviar Român SA), la Șerban, în Novaci, la un grătar și să adunăm mânătărgi. Mi-am dus soția la servici apoi am parcat la gară, în fața parcării de la Lidle. De la măcelăria Casa Costescu, din piața de la gară am cumpărat: ceafă de por, fleici și două pulpe de pui. De la chioșcul de ziare din colț, de unde nu am mai cumpărat un ziar, de nu mai țin minte am luat: Gazeta de Sud, Libertatea și TV Mania, în ideea ca să avem ce citi pe drum. M-am întâlnit cu Cosmin, tot CFR-ist și prieten care purta mască pe stradă, în drum spre serviciu. Am discutat cam 15 minute, numai bine fiindcă Dan de la GFR zicea să trec să-l iau și să plecăm pe la 08.15. Când am ajuns la sediul Punctului de Lucru de la GFR, Dan nu era gata. Am servit un ceai în biroul instructorilor. Când să plecăm, a apărut și Ghiță (fost SRI-st), în prezent angajat la GFR, căruia i-am spus că ne ducem după gagici. Mă avertizase Dan să nu-i zic unde mergem.

            La 08.45 am plecat. Am luat-o pe centură, apoi Filiași, Țânțăreni, Tg. Cărbunești, Novaci. La Novaci, ne aștepta Serban la intersecția cu drumul spre Crasna. Superb drumul. Fusesem vara trecută cu ai mei (Oltenia de su’ munte), când am vizitat și Muzeul de la Curtișoara.

            L-am luat și pe Șerban și am pornit la vânătoare de mânătărgi. Preț de vreo trei kilometri am mers cu mașina până în satul Hirișești iar de aici pe jos, cred că cel puțin doi kilometrii, prin pădurea de fag. Mânătărgi ioc! Mă cam enervasem că nu găseam nimic. Era înnourat și ne temeam de ploaie. Nu am mai rezistat și, după câteva discuții cu Șerban am zis că mă întorc la mașină. Dan a venit și el cu mine. Ne-am înțeles să ne întâlnim la mașină iar noi o să culegem soc. Nu pentru mine. Eu tocmai ce luasem de la țară. Am ajuns cu greu la mașină. Drum lung, săpat de aluviuni, chiar începusem să mă panichez. Dan tot repeta că am greșit drumul.     L-am sunat pe Șerban care ne-a zis că dacă ținem drumul ajungem la mașină. Am ajuns. Dan se udase la adidași. Îmi tot reproșa că nu i-am zis că mergem la cules. El venise pregătit pentru grătar. Ne-am urcat în mașină și am pornit la cules de soc. Nu departe. Puțin mai jos. Pe malul unui pârâu.

            În timp ce culegeam, la o poartă a ieșit o băbuță care m-a salutat.

  • Hristos a înviat!
  • Adevărat a înviat, mamaie!

            Apoi am început eu cu întrebările, cu anamneza. Defect profesional de când eram revizor regional SC-V, apoi absolvent de Psihologie și masterat de psihologie clinică. Mamaie era singură. Îi murise soțul de diabet. Avea trei copii. Doi în sat, puțin mai jos și unul în Crasna. Locuia singură. Copiii veneau când puteau. Adică destul de rar cu toate că stăteau aproape.

  • Și câți ani ai, Mamaie?
  • 70, mamă.
  • Mulți înainte Mamaie, să fi sănătoasă!
  • Mulțumesc mamă, da de unde sunteți?
  • De la Craiova. Am venit la  un prieten să culegem mânătărgi, dar nimic.

           Discuția a durat preț de vreo zece minute. Mi-a mai zis că are 720 lei pensie după soț, că nu i-ar ajunge ouă și lapte. Are și război de țesut cu care face preșuri apoi le vinde la Novaci.

  • Păi dă-mi și mie câteva ouă. Le cumpăr. Ai și brânză?
  • Să mă uit mamaie, să văd dacă ouară găinile.

            În timpul ăsta Dan culegea de zor soc. Mai sus de Mamaie a ieșit un nene care, cu briceagul făcea un fel de cârlig. Dan a rămas surprins. I l-a dat lui să aplece ramurile socului, pentru a culege florile care cam începuseră să se scuture.

            Au început să cadă primii stropi de ploaie. Nu aveam umbrelă și nici glugă la geacă așa că am intrat pe poartă la Mamaie, am urcat scările în tindă. Am strigat la Mamaie care căuta ouă și brânză. Mi-a zis că voia să iasă să mă cheme în casă. Auzise că începuse ploaia. Mi-a adus o pungă cu 20 de ouă și o bucată de brânză.

  • Cât mă costă, Mamaie?
  • Păi am dat ouăle la Novaci cu un leu și apoi le-am lăsat la 50 de bani.
  • Aha, deci 20 de lei că sunt de la matale și brânza?
  • La brânză zi bodaproste. Să fie pentru omul meu.
  • Cum îl chema, Mamaie?
  • Dumitru.
  • Să fie pentru sufletul lui Dumitru, am zis eu în timp ce făceam o cruce cu mâna.

Am văzut apoi că în plasa cu ouă era și un colac, iar acasă am descoperit și o candelă.

            Ploaia se întețise. Dan a trecut cu plasa pe lângă poartă și s-a dus la mașină. Eu am mai rămas cu Mamaie în tindă să se mai oprească ploaia.

  • Da nu vrei, muică, niște cârnați?
  • De la mata, de la garniță?
  • Da, din porcul meu, că am și porc.
  • Bine, Mamaie, dar nu vreau să te deranjez mult.
  • Nu, maică, lasă, să fie tot pentru Dumitru. Ce să faci mamaie. Dumnezeu le hotărăște pe toate.

           Apoi a dispărut în bucătărie. M-am dus după ea. Pășeam pe covoare făcute de ea la războiul de țesut. În bucătărie a scos niște cârnați dintr-un borcan mare, de sticlă, de zece kilograme, cu untură. Avea o lingură de lemn. Gândul mi-a zburat la garnița bunicii mele care m-a crescut. M-am așezat pe patul din bucătărie, în timp ce untura și cârnații sfârâiau în tigaie.

  • Pun și niște ouă, muică?
  • Nu, Mamaie, lasă.
  • Hai, maică, am destule.
  • Păi câte găini ai Mamaie?
  • N-am multe. Douăsprezece. Am avut și pui scoși de cloță dar și cumpărați. Mi i-a luat vulpea pe toți.
  • Sunt și urși pe aici?
  • Da și lupi. Suntem la munte, mamaie. Uite îți scot și niște murături?
  • Da, îmi plac, dar mai bine niște ceapă verde, numai dacă ai scoasă, că pe ploaia asta nu o să ieși afară.

           A pus masa. Pe o farfurie cârnați. A mai adus niște brânză, gogoșari murați, pâine. În timp ce mă pregăteam să mănânc îl văd pe Dan la mașină. Îl sun și-l invit la masă. Apoi sună Șerban. Îi spun unde suntem și că-l așteptăm aici. Buni cârnații (bunica le zicea trandafiri). Ne-a adus și o cană cu vin. Apare și Șerban care o știa. El trece des pe aici când e sezonul mânătărgilor. Chiar se miră că nu se duce și ea la cules. Mâncăm, bem, îi mulțumim lui Mamaie pentru ospitalitate și plecăm. Ne-a condus până la poartă. Am lăsat-o acolo și gândul mi-a fugit iar la bunica mea, când rămânea singură în poartă și noi plecam la Craiova. Poposim la Șerban. Două case, curte mare, grădină în spate. Între cele două case, un cireș imens cu cireșele în curs de coacere. Șerban mi-a zis că se fac mari și negre. Am cules o pungă pentru fiul meu. Șerban se apucă de grătar. Avea și niște cârnați afumați și evident mânătărgi, inclusiv cea culeasă azi de el. Da, ați citit bine. Trei inși plecați la cules de mânătărgi și am cules doar una, destul de modestă. Nu am pierdut timpul degeaba. Noroc cu Șerban că avea la congelator, altfel mă omora Dan că am făcut drumul degeaba. De fapt, eu îi spusesem că mergem la un grătar.

            La masă, în curte Șerban a adus salată și platoul cu friptură. Întâi am mâncat friptura apoi vedeta zilei, mânătărga.

  • Bă da bine te-ai scos. Cu douăzeci de lei am mâncat și am băut toți trei.
  • Asta e România rurală. Eu dacă am copilărit la țară, ca Mamaie sunt multe femei singure. Sunt și bărbați mulți singuri. Copiii se duc ,,după fusta muierii” – vorba lui Nea Mărin și uită de unde au plecat.
  • Da, intervine Dan. Și eu când mă chinuiam să culeg soc, omul ăla, vecin cu Mamaie a ta mi-a făcut un cârlig cu care mi-a fost mult mai ușor.
  • Vedeți măi ce înseamnă. Ce oameni minunați avem. Nu e păcat de țara asta să-și bată toți joc de ea! Sper că nu va mai trece mult pentru ca destinul nostru să fie unul fericit.

2 comentarii la „Mamaie. Proză scurtă de Adi Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.