Mariana Rusen: “Un an din viaţă” – unul dintre filmele cu cele mai bune recenzii din partea criticilor

Un an din viata 

“Un an din viaţă” – unul dintre filmele cu cele mai bune recenzii din partea criticilor

 

La Filmul de artă”de la TVR 2, luni, 24 martie, de la ora 23.10

În această săptămână TVR 2 a programat o producţie cinematografică cu ceva mai puţine trofee în palmares, dar care reuşeşte, în mod surprinzător, să întrunească aprecieri extrem de pozitive din partea criticilor de specialitate.

Este vorba de filmul Un an din viaţă (ANOTHER YEAR – producţie Marea Britanie din anul 2010), în regia lui: Mike Leigh, cu: Jim Broadbent şi Ruth Sheen în rolurile principale.

 

Este povestea lui Tom şi Gerri Hepple, un cuplu de englezi obişnuiţi, care îşi preţuiesc armonia conjugală chiar şi după mulţi ani de căsnicie. De-a lungul a patru anotimpuri, soţii Hepple sunt înconjuraţi de prieteni, colegi sau rude pentru care fie depresia, fie blazarea a devenit un mod de viaţă, dar experienţa nefericirii altora nu le schimbă atitudinea pozitivă.

 

Un an din viaţă a fost decernat cu Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul de la Cannes în 2010, a fost nominalizat premiile Oscar 2011 pentru cel mai bun scenariu şi a primit Premiul Asociaţiei Criticilor din Londra pentru cea mai bună actriţă (Lesley Manville)

Wendy Ide de la The Times a scris despre Un an din viaţă că este „dezarmant de uman”,  Xan Brooks de la The Guardian îl consideră „o adevărată delectare”, iar Geoffrey Macnab de la The Independent a declarat că filmul este „un studiu de maximă acuitate despre oamenii nefericiţi, care doresc cu disperare să dea un sens vieţilor lor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *