https://blog.revistaderecenzii.com
Miroase în odaie a vetiver, a pastă de dinți și a apă de Colonie. Lumina electrică e veștedă ca ziarele îngălbeni te de soare. Infirmiera dormitează în mijlocul odăii și așa cum stă pe scaun privind dușumeaua s-ar zice că ve ghează un rănit în vitrina unui panopticum.
De-afară vine, odată cu foșnetul valurilor, un fluierat ascuțit de pasăre.
Gândurile se amestecă fără expresia niciunei dorinți, niciunei constatări și niciunei fraze. Interesul vieții se reduce la mișcarea amplă ce se filtrează undeva – unde? – prin spațiul închis și cenușiu al unei bucăți de aer.
În fiecare os crește un dinte și în fiecare dinte o plantă. Plantele se rostogolesc și stau de vorbă foarte cum se cade.
Prăpăstii noi apar.