https://blog.revistaderecenzii.com/

[13 ianuarie 1878]

La 4/16 ianuarie d. dr. Fligier a ținut la adunarea Societăței antropologice din Viena o conferință prin care a combătut părerea românilor că poporul lor s-ar trage de la vechii romani. La intrarea lui Victor Emanuel în Roma au venit felicitările municipalităților București și Iași, în cari se zicea că Italia este muma comună și a românilor, deci cu ocazia aceea mai mulți învățați italieni s-au pus să cerceteze originea lor. Rezultatul a fost că, precum formațiunea craniului la români este cu totul deosebită de aceea a italienilor, tot astfel nu este nici o înrudire între aceste popoare. Originea susținută de români de la coloniști soldați din Italia e un fantom, căci războaiele civile depopulase Italia însăși încă înainte de Traian și e istoric constatat(?) că, spre a coloniza țările de la gurile Dunării, s-au luat populațiuni semitice (?) din Asia Mică, din Siria ș.a. Dacă românii ar avea cuvânt să-și deducă originea de la coloniștii romani, atunci ar fi înrudiți prin sânge cu italienii, ci cu jidanii (?). D. Fligier polemizează contra lui Mommsen și a altor învățați, cari iau limba română drept dovadă a originei italiene, și el susține că românii sânt coborâtorii direcți ai vechilor traci. Dintre popoarele Traciei însă au primit și altele limba latină, și d-sa a sprijinit această teză, arătând că și alte popoare barbare, cu care cele dintâi au venit în contact în vremea migrațiunii, și-au apropriat cu ușurință limba latină.

La teza aceasta a d-lui dr. Fligier vom răspunde numai prin câteva observări.

1. Limba română e unica în Europa care n-are proprie-vorbind dialecte. Pe-o întindere de pământ atât de mare, despărțiți prin munți și fluvii, românii vorbesc o singură limbă. Prin urmare elementele din cari s-au zămislit poporul românesc n-au putut să fie decât numai „două“. În orice caz însă semiții d-lui Fligier ar fi lăsat în limbă o urmă cât de slabă care însă nu se găsește deloc. Să presupunem că toate cuvintele semitice au dispărut, n-ar fi dispărut însă gâtlejul, cerul gurii și părătușul lor, deci am găsi urme de „fonologie“ semitică în limba româna, caz care asemenea nu se-ntâmplă.

Am trebui să avem azi o limbă latină pronunțată jidovește. Toți știu însă că jidanii moderni de ex., chiar de-o sută de ani să fie în țară, nu sunt în stare să pronunțe românește.

3. Nu știm cum e istoric constatat că coloniștii ar fi fost semiți. Ex toto orbe Romano a lui Entropius (singurul loc ce vorbește despre colonizare) nu poate fi interpretat prin Siria Asia Mică ș.a.

4. Dacă coloniștii ar fi fost străini, ei n-ar fi putut vorbi decât limba latină clasică.

În limba română se găsesc însă tocmai elementele unei latinități arhaice, ce nu se putuse păstra decât tocmai numai în Italia și nu la cei ce-n-vățau limba clasică a statului. Cine-nvață azi franțuzește sau nemțește învață limba scrisă, nu cea vorbită prin ținuturi depărtate, în care s-au păstrat urmele limbii vechi.

5. Coborârea din traci o negăm pur și simplu. Affirmanti obstat probatio. Dacă n-ar exista această regulă salutară a logicei elementare, ne-am bălăbăni vecinic cu sute de mii de păreri. Poate c-am ieși la urmă și chineji și turcomani și tot ce ar pofti cineva. Prin simplă afirmare nu se dovedește nimic.

Cine au fost dacii, care au fost limba lor nu se știe nici până astăzi. Sigur s-ar putea deduce numai un singur lucru. La popoarele din Dacia, neesceptând pe cel român, trebuie să se afle urme de fonologie dacică.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_periodice/Din_Timpul,_ianuarie-martie_1878