„Mineriada”. Mineritul și turismul în Valea Jiului, după 30 de ani. Articol de Bianca Dinescu

„Mineriada”. Mineritul și turismul în Valea Jiului, după 30 de ani

În perioada 13-15 iunie, Știrile TVR difuzează reportaje speciale în cadrul „Telejurnalelor”, rememorând cele trei zile de coşmar pentru România şi făcând o radiografie a situației actuale a mineritului în țara noastră și a zonei turistice Valea Jiului.

Pentru unii dintre noi, „Mineriada” este doar un cuvânt apărut în 1990. Pentru alţii, reprezintă mai mult. O rană deschisă în stradă, ce refuză sa se închidă, pentru că întrebările au rămas fără răspuns. Cine era în stradă şi de ce? De ce au venit minerii? Ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii în zilele de 13-15 iunie? La 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, Ştirile TVR ne amintesc acele zile de coşmar pentru România, făcând şi o radiografie la zi a situației mineritului în țara noastră și a zonei Văii Jiului.
În cadrul jurnalelor de știri, telespectatorii TVR vor putea revedea imagini cu evenimentele petrecute în fiecare dintre cele trei zile, dar și reportaje speciale realizate în Valea Jiului. Reporterul TVR Cătălin Deacu, prezent la fața locului, va intra în direct cu telespectatorii TVR 1, la „Telejurnalul” orei 20.00, aducând informații despre starea actuală a zonei. „Eram un copil, aveam doar 4 ani și jumătate în iunie ’90, la Mineriada din 13-14-15. De atunci au trecut 30 de ani, timp în care situația economică și socială în Valea Jiului s-a înrăutățit continuu. Am plecat în vale să vă arăt de ce o zona așa de frumoasă și bogată în resurse naturale sărăcește, în loc să prospere”, declară reporterul TVR.
Astfel, sâmbătă, pe 13 iunie, aflăm cum s-a ajuns la căderea mineritului într-una dintre cele mai renumite regiuni din România în acest domeniu și care au fost consecințele ei. Pe 14 iunie, tot în „Telejurnal”, vedem imagini spectaculoase cu frumusețile Văii Jiului, o zonă cu un potențial turistic imens, neexploatat însă. Luni, 15 iunie, reportajul dedicat în „Telejurnal” are ca subiect reconversia profesională a minerilor. Tot atunci, rubrica „Tema zilei” din principalul jurnal de știri de la TVR 1 are în prim-plan tot evenimentele din 13-15 iunie 1990.

De asemenea, sâmbătă și duminică, de la ora 18.00, telespectatorii TVR 1 pot revedea, în cadrul a două episoade a seriei „Dosar România”, reportajul „Albă ca Zăpada și cele 7 mineriade”, semnat de Cornel Mihalache și Răzvan Butaru.
„Mineriadele” sunt mișcări sociale de scurtă durată, de natură violentă care au bulversat de fiecare dată spațiul politic și social românesc. Diferite între ele ca motivații, scopuri, perioadă și mod de desfășurare, ele au ca element comun deplasarea minerilor din Valea Jiului spre capitala României, ca  și faptul că, dezinformați și manipulați de fiecare dată de lideri politici sau sindicali cu scopuri situate în sfera spațiului politic, participanții au servit, cu sau fără voie, scopuri diferite de cele mai multe ori de interesele masei de muncitori din care făceau parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *