Prof. consilier şcolar Mircea-Florian Ruicu

                                                                C.J.R.A.E – C.T.A.M. „C. Brâncuşi” Craiova

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi! Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze!” (Maria Montessori – „Descoperirea copilului”)

Ideea de activitate extracurriculară a apărut în contextual reorganizării sistemului global de învăţământ, care mizează – cu rare excepţii – pe formativ, în detrimentul informativului specific învăţământului de tip tradiţional. În plus, vorbim de necesitatea învăţării pe parcursul întregii vieţi (life-long learning) sau a educaţiei permanente. Educaţia de tip extracurricular nu vine să răstoarne un sistem de valori, să contravină educaţiei de tip curricular încetăţenite, ci o completează, făcând-o mai atractivă pentru educabili şi mai eficientă.

Activităţile extracurriculare nu se rezumă la spaţiul şcolar, la fel cum nu se rezumă nici la spaţiul extraşcolar. În sens larg, educaţia extracurriculară este un tip de educaţie care transcende procesul de învăţământ şi implică – conform UNESCO – două aspecte:

• educaţia de tip informal – educaţia individului sub influenţa mediului socio-cultural cu care intră în contact;
• educaţia de tip non-formal – educaţia realizat în sânul sistemului de învăţământ sau în instituţii sau organizaţii cu caracter educativ (biserici, biblioteci, cenacluri, case de cultură, cluburi studenţeşti, cercuri – literare, ştiinţifice, de arte plastice ş.a. – săli de dans, săli de sport, tabere şcolare etc.).

Toate acestea urmăresc la individ formarea unor abilităţi şi competenţe de tip atitudinal, comportamental şi social, altele decât cele dobândite pe plan formal, dar corelate cu acestea în vederea unei mai bune adaptări în comunitate şi în societatea globală şi, de ce nu, pentru satisfacţii personale.

Activităţile de tip extracurricular sunt de o mare diversitate şi se pot organiza şi desfăşura într-o mare varietate de moduri. Putem vorbi de exemplu de scenete, activităţi de voluntariat, vizite la instituţii de cultură, activităţi de voluntariat, activităţi cu scop ecologic, excursii tematice etc. În fiecare şcoală există persoane care se ocupă în mod special cu organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi. Unele dintre acestea – precum scenetele sau concertele –  implică doar copiii şi coordonatorul de activităţi, dar altele, precum proiectele mai ample, colocviile, mesele rotunde, sesiunile de comunicări ştiinţifice – pot implica atât elevii cât şi diriginţii, alte cadre didactice, părinţii elevilor, consilierii pentru educaţia permanentă, profesorii consilieri şi chiar membri ai conducerii şcolii şi reprezentanţi ai comunităţii locale.

În ultimul timp în şcoli se stabileşte şi o comisie specială de activităţi extracurriculare, din care pot să facă parte orice cadru didactic, inclusiv consilieri şcolari  etc. Toţia aceştia fac front comun în mobilizarea elevilor – în fond, ei sunt principalii beneficiari ai acestor tipuri de programe – şi pun la punct resursele necesare după cum urmează:

• spaţiul unde se va desfăşura o aunumită activitate extracurriculară (resursa materială);
• programul activităţii, perioada de desfăşurare (resursa timp);
• fondurile necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a activităţii în cauză (resursa financiară);
• elevii şi celelalte persoane participante, numărul şi calitatea invitaţilor (resursa umană);

Activităţile extracurriculare, aşa cum o arată însuşi denumirea, se desfăşoară în afara orelor de clasă obişnuite. Aceste activităţi trebuie organizate şi desfăşurate în aşa fel încât să nu perturbe procesul de învăţământ şi este necesar să răspundă nevoilor recreative şi formative ale elevilor. Aceasta implică faptul că elevii vor fi consultaţi în prealabil cu privire la natura şi scopul unei anumte activităţi pentru a se evita orice abuz pornit din entuziasmul unora de a efectua activităţile numai pentru a evidenţia cu orice preţ un anumit elev sau grup de elevi, pentru interesul personal sau pentru un presupus interes al şcolii aflate în competiţie cu alte şcoli atunci când nu este cazul (de exemplu, când nu este vorba de olimpiade, concursuri pe meserii, concursuri cu caracter literar, artistic, ecologic etc.).

Consilierului şcolar îi revine importantul rol de a descoperi printre elevi pe aceia cu talente deosebite şi competenţe în anumite domenii (literatură, muzică, arte plastice, sport, meteşuguri etc.) şi să-i orienteze pe aceştia în vederea valorificării acestor talente şi competenţe în cadrul activităţilor extracurriculare, mai ales dacă instituţia de învăţământ nu este una de tip vocaţional. Consilierul şcolar va colabora îndeaproape cu dirigintele clasei elevului dotat, cu părinţii acestuia, cu colegii, cu profesorii care predau la clasa sa pentru a-l mobiliza în vederea manifestării la cote înalte în timpul activităţii respective. Dacă de pildă la anumite clase se descoperă copii cu înclinaţii spre arta teatrală, este indicat de a se forma o trupă de teatru a şcolii respective care să-i cuprindă, pe cât posibil, pe cât mai mulţi dintre aceştia. La fel se poate proceda cu elevii talentaţi la muzică sau cu elevii inimoşi şi activi dispuşi să întreprindă activităţi de voluntariat.

Iată câteva tpuri de activităţi extracurriculare care se pot realiza cu succes în şcoală:

• serbările cu ocazia unor evenimente deosebite (Ziua „Ion Luca Caragiale” Ziua „Mihai Eminescu”, vizita în şcoală unei personalităţi marcante din viaţa culturală, Zilele Şcolii,”1 Martie – Ziua Mărţişorului” „8 Martie – Ziua Femeii”), a sărbătorilor naţionale („1 Decembrie”) sau religioase („Paşte” „Crăciun”);
• vizite la diverse instituţii sociale şi culturale (vizite la muzeele de artă, de istorie, la penitenciarele de minori, la anumite întreprinderi, unităţi militare), activităţi tip „turul oraşului”, plimbări prin parcuri;
• activităţi cu caracter ecologic de tipul „Curăţenie în parcul nostru” sau „Să plantăm un copac de fiecare!”);
• activităţi de tipul „Campania noastră anti-fumat” sau „Să spunem NU drogurilor” – scenete, concursuri de desen, sesiuni recreative, în aer liber, de consiliere de grup etc.;
• activităţi de tip voluntariat de tipul „Să aducem un zâmbet copiilor de la orfelinat” când se pot oferi daruri sau organiza jocuri în aer liber;
• excursii tematice, cu ocazia cărora copii pot aplica cunoştinţele de geografie, ecologie etc. însuşite la şcoală, pot deveni ghizi turistici pentru o zi;
• activităţi tip „Zilele porţilor deschise” sau „Student pentru o zi” când elevii pot realiza jocuri, concursuri, dansuri, scenete în incinta şcolii având vizitatori din afară sau pot vizita chiar ei dverse facultăţi, experimentând pentru o zi viaţa de student.

La toate aceste activităţi elevii pot participa, în funcţie de vârstă, interese etc. şi singuri, dar şi sub supravegherea unor cadre didactice competente, care-i pot proteja şi-i pot îndruma să se manifeste adecvat şi să înţeleagă mai bine ceea ce experimentează.

Bibliografie

• Viorel Lazăr, Aurel Cărăşel, Psihopedagogia activităţilor extracurriculare, Ed. Arves, Craiova, 2007
• Elena Matetovici, Şcoala nonviolenţei. Îndrumar de activităţi şcolare şi extraşcolare în domeniul dezvoltării abilităţilor de viaţă ale elevilor, Ed. ZEIT, Brăila 2011