„Am scris despre o carte fermecătoare! As fi vrut să inserez și fotografii, dar nu am găsit,  este de o calitate impresionantă!

Mirella Ferrera este absolventă de Antropologie Culturală, specializată în culturile din Mezoamerica, Africa şi zona mediteraneană. A participat la cercetări de teren din Andaluzia şi Kenia şi a colaborat la traducerea şi revizuirea articolelor din secţiunea “Peoples and Cultures of the Word” din ediţia italiană a Enciclopediei Britanice. A desenat hărţi şi a elaborat fişe etnografice pentru Atlasul Populaţiilor (Utet, Italia) şi a editat intrările etnologice din Dicţionarul Enciclopedic, publicat tot de Utet.

Albe, negre, roşii, galbene sau brune, indifferent de religie sau limbă, locuitoare ale oraşelor sau rurale, sedentare sau nomade, bogate sau sărace, populaţiile globului sunt creatoarele unor culturi eterogene care deseori se întrepătrund sau se repetă în mod misterios la mari distanţe, depăşind graniţele naţionale. Populatţile pe care occidentalii le numeau “exotice” nu mai sunt cele descrise de cercetători în secolul XX; globalizarea şi migraţia au determinat schimbări dramatice, obligându-i pe antropologi să redeseneze harta etnică a planetei.

Martor al frumuseţii şi bogaţiei acestei moşteniri aflate pe cale de dispariţie, celebrând varietatea culturilor existente în cadrul omenirii, acest volum oferă o descriere ştiintţfică adusă la zi a grupurilor etnice celor mai interesante din punct de vedere antropologic, incluzând maorii, romii, masaii, eschimoşii, inuiţii şi indienii amazonieni.

Volumul prezintă fotografii de o calitate excepţională şi hărţi şi este împărţit pe capitole bazate pe arii continentale. Fiecare capitol are propria sa introducere generală; descrierea celor mai importante populaţii din aria culturală şi câte o hartă geografică ce arată zonele locuite de fiecare dintre aceste populaţii.

Scopul acestei cărţi este acela de a oferi o descriere a populaţiilor a căror cultură, diferită în nenumărate privinţe de a noastră, ne revelează modurile în care poate fi trăită o viaţă de om şi contribuţia pe care fiecare dintre acestea o aduce la înţelegerea existenţei noastre comune.

Ce înseamnă o cultură? Antropologul Alberto Salza ne oferă o definiţie simplă: o cultură este felul în care un individ definit de apartenenţa la un anumit grup abordează şi rezolvă problemele folosind sisteme de cunoaştere proprii societăţii în care trăieşte. Aceasta este definiţia utilizată în carte pentru descrierea şi reprezentarea numeroaselor culturi răspândite în întreaga lume.

Cartea este împărţită în cinci secţiuni care corespund, mai mult sau mai puţin, continentelor: Europa, Africa, Asia, Oceania, America şi Arctica. Fiecare secţiune are o introducere ce descrie originile grupurilor care populează continentul, urmată de o descriere etnografică a fiecărei populaţii. O anume populaţie poate fi recunoscută în primul rând prin numele utilizat în literatura ştiinţifică pentru a identifica grupul şi, în al doilea rând, prin sistemul cultural pe care îl foloseşte. Prin sistem cultural înţelegem un sistem complex ce include cunoştintele, valorile, comportamentul, limba, religia şi folclorul. Localizarea diferitelor populaţii este indicată printr-o serie de hărţi geografice.

Organizarea vieţii materiale pe cicluri sezoniere, din raţiuni de asigurare a existenţei, este cea mai importantă caracteristică a culturii populaăiilor descrise. Ciclul oferă punctul central în jurul căruia se organizează viaţa socială şi religioasă, cu implicaţii importante pentru relaţiile dintre diferitele forme de viaţă în natură şi pentru relaţia indivizilor cu supranaturalul de exemplu, ritualurile de purificare care au loc înaintea expediţiilor de vânătoare, tabuurile existente la vânători-culegători, legate de anumite specii de plante sau animale, ceremoniile care celebrează o expediţie a pescarilor încununată de succes sau ciclurile fertilităţii agricole (atât pentru semănat cât şi pentru recoltat) ori sacrificiile animaliere care se fac cu ocazia ceremoniilor în societăţile crescătorilor de animale.

Selecţia populaţiilor din Europa s-a făcut din alt unghi de abordare, deoarece există puţine grupuri care trăiesc respectând ritmurile anotimpurilor (de pilda, cultura crescătorilor de animale din Sardinia sau a crescătorilor cai din pusta ungară) şi, de asemenea, puţine culturi nomade migratoare, cum ar fi cea roma. Mai mult, deşi Europa prezintă o varietate enormă de grupuri etnice şi limbi diferite, cultura oamenilor care populează continentul este, în mod substanţial, similară, iar stilul lor de viaţă s-a standardizat încă din epoca revoluţiei industriale.

O importanţă deosebită (manifestată prin numărul mare de fotografii) s-a acordat aspectelor “ornamentale” care disting fiecare grup: coafuri elaborate, pictarea feţei sau a corpului, bijuterii, mărgele şi pene se folosesc în întreaga lume, legate fiind de fascinante criterii de definire a frumuseţii. Există forme de împodobire care, o dată aplicate, nu mai pot fi niciodată îndepărtate, cum ar fi tatuajele (foarte răspândite în rândul popoarelor maori), scarificarea (remarcată la multe populaţii africane), mutilarea sexuală masculină şi feminină (circumcizie, subincizie, excizie, infibulare), perforarea lobilor urechii astfel încât să se poată introduce diferite obiecte (practicată la masai şi anumite triburi din Noua Guinee), inserarea unor placi în buze (caracteristic pentru populaţia surma din Etiopia şi unele grupuri amazoniene) şi purtarea unor inele sau coliere metalice (întâlnite printre femeile populaţiei ndebele din Africa de Sud şi femeile populaţiei padaung din Asia de sud-est). Ornamentaţia de această natură este utilizată pentru a sublinia statutul social, apartenenţa la un anumit clan sau diferenţa dintre sexe. Ele sunt “marcări permanente” care transformă pentru totdeauna corpul individului şi care de obicei sunt executate cu ocazia riturilor de iniţiere ale adolescentului sau adolescentei la viaşa de adult, atunci când experienţa suferinţei fizice este considerată necesară pentru ca individul să înţeleagă în totalitate transformarea care a avut loc. Autoarea volumului, Mirella Ferrera, subliniază şi ilustrează cu fermitate această dimensiune “transformantă” a culturii pentru a contrazice opinia destul de răspândită că “grupurile interesante din punct de vedere etnologic ar fi “imobile” – adică suspendate în timp şi în lumi închise, izolate, – sau, şi mai grav, că ele ar fi “primitive”. Părem a ne menţine acest punct de vedere ca pe un suport al dorinţei noastre disperate de a ne raporta tot timpul la moduri de existenţă mai exotice. Dar oamenii pe care noi ii considerăm exotici nu mai sunt cei descrişi de antropologii şi cercetătorii din secolul trecut: ştim foarte bine că existenţa lor a fost profund modificată de globalizare şi emigrare. Precizăm acest fapt pentru a sublinia dreptul culturilor la dinamism şi transformare: societăţile şi grupurile umane din care sunt compuse sunt într-o stare permanentă de schimbare.”

Trebuie reţinut faptul ca nicio cultură nu este “pură”, ci este rezultatul contactului cu alte grupuri din vecinătate. Datorită acestor schimburi, are loc evoluţia culturilor, ele fiind transformate de o continuă amestecare şi intrepătrundere a informaţiilor (şi a genelor), clădind pe tradiţiile culturale ale trecutului, dar adaptându-se la modificările impuse de istorie.

Componenta “transformantă” este exprimată prin substratul etimologic al termenului “cultură” care provine din cuvântul latin colere: toate sensurile acestui verb (a locui, a cultiva, a împodobi) implică idea unei influenţe transformatoare impuse de om, deoarece omul este acela care, în cele din urmă, este principalul artizan al transformărilor ce au loc în cultura sa individuală, dar în acelaşi timp colectivă.

Volumul prezentat de Mirella Ferrera, Populaţii ale lumii, este un instrument de cunoaştere şi cercetare a strămoşilor, dovedind continuitatea, perpetuarea axiologică, rezistenţa speciei.

Locuind la altitudini imposibile pe Acoperişul Lumii, în nordul extrem biciuit de vânturi îngheţate, în deşerturi care te deshidratează, mergând de la o oază la alta, şi în jungla ecuatorială unde lumina soarelui de-abia răzbate până la sol: acestea sunt populaţiile globului, păstrătoarele unor diferenţe mai degraba culturale decât genetice, civilizaţii ale căror vieţi urmează un ritm diferit de cel al lumii industrializate. Ele sunt grupuri umane şi societăţi în evoluţie continuă, cu o capacitate extraordinară de schimburi ce conduc la un număr infinit de variante pe care în ansamblu le numim Omenire.