https://blog.revistaderecenzii.com/

Vă salut, voi umbre adăpostite,
Voi alei ce-n preajmă-mi v-odihniți;
Tu lună calmă, nu auzi calomniatorii ce pândesc,
Inima-mi, de luciul perlei tale fermecată.

În lume unde proștii joc își bat,
Se luptă pentru goale siluete,
Fuge spre voi acela care nu vede sclipirilor tumultul!
Vanitoasa lume, nu! Numai virtutea o iubește.

Numai la tine-mi simt sufletul aproape,
Cât de divină va să fie odată,
Bucuria, a cărei falsă-nfățișare multe altare are,
Atâți de mulți sacrificați au fost aduși ofrandă.

Departe sus, mult peste voi, voi stele,
Ea merge încântată de zborul sfântului serafim;
Se uită-n jos deasupra voastră cu sfinte priviri divine,
Pe pământul ei, unde se odihnește dormitând…

Somn auriu, numai acelui inimă e mulțumită
Ce virtutea o cunoaște-n sinceră bucurie,
Numai acela te cunoaște. – Aici pui brațele sărace, slabe,
Celor ce caută ajutor în fața ta.

Repede simte suferința fratelui sărman;
Bietul mai plânge, și ea plânge cu el împreună;
Destulă consolare! Dar el vorbește, Dumnezeu pe mine
M-a dăruit? Doar eu? Nu, eu trăiesc și pentru alții. –

Nu este de mândrie, de vanitate dus,
Îmbracă omul gol și îl hrănește,
Căci foamea palidă îi numără scheletul slab;
Și divin, inima lui simțitoare va fi încântată.

Așa că se odihnește; singur al viciului sclav
Îi chinuie conștiința vocilor de tunet,
Și mort de frică se rostogolește peste paturi moi,
Unde pofta însăși joarda-și ține.

traducere Christian W. Schenk

Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-noaptea-poezie-id-43086/