Viața de rezervă. Recenzie*, de Dan Ionescu

Recenzie* apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2018

Pentru poetul Ion Cristofor, modalitatea principală de a învăța să treacă peste greutăți a reprezentat-o școala: „Din pierdere în pierdere / Am mers cu ghiozdanul plin de pietre / La școala cea dură a vieții” (Până la ultima stea, p. 5); până și încercarea de a scăpa de motivele diverse ale plânsului nu l-a împins decât până la „Insula Durerii”. Clipele de fericire i-au fost aduse de dragoste, mult mai târziu. Numai armonia traiului cu femeia a configurat o direcție în viață: „împreună am mers / Ca pe un nou continent / Din îndoială în îndoială / Din lacrimă și din suspin / Până la steaua bucuriei / Ivită din senin” (p. 5). Acest poem, care deschide volumul în ediție bilingvă, spaniolă – română, Vida de reserva / Viața de rezervă (Ed. Napoca Star, 2018), traducerea în spaniolă aparținând lui Pere Besso, ilustrează maxima latinească: per aspera, ad astra. Până la momentul cunoașterii adevăratei iubiri, singurul peisaj remarcat de poetul, aflat sub imperiul de suferință al vieții, a fost teluric. În Odă în metru antic, Mihai Eminescu, dimpotrivă, a proslăvit „steaua singurătății”, la a cărei contemplare a ajuns datorită impresiilor de nemurire, insuflate de vârstă.

Continuă să citești

O dragoste expusă liric. Recenzie*, de Dan Ionescu

*Recenzie apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 5 / 2018

Regula timidității, deprinsă în conviețuire, înseamnă, în viziunea poetului Andrei Novac, o importare în mediul casnic a unei acțiuni, precum prinderea unor insecte, dar fiindcă acestea nu mișună în casă, eul poetic descrie activități similare, de salvare a sunetelor, direct „pe geam, / ca într-un insectar” (regula timidității, p. 5). Impresia este a unui prizonierat domestic, a unei stări asumate, iar pentru a nu pierde contactul cu lumea exterioară, poetul sau altcineva în aceeași ipostază imită, la altă scară, fapte pe care le-ar împlini afară, după cum Iona, personajul lui Marin Sorescu, își întreține iluzia pescuitului eficient, aruncând nade în acvariul luat de acasă, pe țărm. Iluzia este mijlocul prin care se poate face față diverselor contexte, inclusiv singurătății, după ce, în prealabil, preocuparea principală a unui eu meditativ a fost aceea de a supraveghea mișcările iubitei: „când se face lumină, în fiecare dimineață, / te ridici în picioare, faci câțiva pași, / te uiți pe fereastră” (p. 5). Singura mângâiere, într-o despărțire, temporară sau nu, rămâne capturarea, sub forma unor ecouri, a vorbelor care s-au tot spus între îndrăgostiți.

Continuă să citești

Vizită de documentare la Biblioteca Academiei Române. Articol, de Bogdan Jugănaru

 

Vizită de documentare la Biblioteca Academiei Române

de Bogdan Jugănaru

3 mai 2018 a reprezentat o zi specială pentru Biblioteca Academiei Române, o instituţie care are menirea de a pune la dispoziţia publicului un vast patrimoniu cultural-ştiinţific, reprezentat de cele aproximativ 14.000.000 unități bibliografice de documente diverse.

În acea zi, ceva mai caldă decât normalul climatologic pentru acel început de mai, cum ar spune meteorologii la TV, Biblioteca Academiei Române a fost gazda studenților din primul an ai Facultății de Litere din cadrul Universității din București, Departamentul SID (Științe ale Informării și Documentării).

Continuă să citești

Ion R. Popa: Adevărul gol-goluț. Proză scurtă

Dorobanți, comună mare, cu oameni harnici, care agoniseau venituri apreciabile din munca la ferma pomiviticolă, la cea piscicolă din bălțile Dunării, pe pământurile proprii devenite vaste grădini de legume și zarzavaturi sau bostănării, ale căror produse erau solicitate din plin pe piețele orașelor. Mai mult, chiar și terenurile însămânțate în mod tradițional cu plante tehnice și cereale deveniseră rentabile, mai ales dacă erau cultivate în suprafețe mari.

Continuă să citești

Teodor Ionescu: Bagheta mea. Proză scurtă

Bagheta mea

de Teodor Ionescu

ian. 2013

De mult, am vrut să am o baghetă magică.

Într-o zi, mi s-a părut că o am și am început să îmi pun dorințe. Sub ochii mei și sub efectul baghetei, o stradă care nu avea lampadare pentru jocul de seară al copiilor, a început să lumineze și din toate casele din zonă au ieșit băieți și fete, la joacă. Am prins curaj și am încercat să transform și planeta, din rotundă, ca un balon, să o fac plată ca să văd mai bine copiii din celălalt capăt al lumii. Dorința mi s-a împlinit și m-am bucurat la vederea lor. Ei erau la fel de exuberanți ca noi.

Continuă să citești