https://blog.revistaderecenzii.com

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure
În mână cu o secure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crengi, uscăcioare.
Pădurea din întâmplare,
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumegă un râu la vale ;
Aci el dacă se duse
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-arândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochii, căsca gura.
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,

https://blog.revistaderecenzii.com

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era părintele și căpetenia unui popor de mândri voinici, și, cu toate că cetatea lui era încă mică și puțin arătoasă, în înțelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăți s-au înălțat aievea pe pământ.

De aceea, un zeu și o zeiță, adică Poseidon, împăratul mărilor, și fecioara Atena, fiica preaiubită a lui Zeus, se certau amândoi, care dintre ei să dea numele său cetății lui Erechteu. Ca să curme cearta, Zeus hotărî o zi pentru ca, în fața adunării tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, să li se aleagă dreptatea.

Când veni acea zi, zeii se așezară pe scaunele lor de aur, rânduite în cerc, pe malul Kefisului. Mai presus de toate se înalța tronul lui Zeus, părintele zeilor și al oamenilor, și alături de dânsul ședea zeița Hera, soția lui.

https://blog.revistaderecenzii.com

De pe scaunul său, înălțat pe muchea înnorată a Olimpului, Zevs privi la fiii oamenilor și-i văzu pretutindeni dedați cu patimile, fără de a purta câtuși de puțin grija dreptății. În inimile lor răutatea crescuse mereu; iar, spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorâse pământul cu sânge.

Departe, în văile adânci ale Arcadiei, fiii lui Licaon își petreceau viața numai în ospețe și, în necumpătata lor rătăcire, vorbeau vorbe nesocotite și nelegiuite chiar și despre Zevs. De aceea, Zevs se coborî însuși de pre scaunul său și se duse să vază de mai aproape faptele și traiul lor.

Soarele era pe scapăt, când un biet unchiaș bătrân se apropie încetinel de porțile cetății Licosura. Pletele lui cărunte îi atârnau pe umeri și barba lui, albă și deasă, ascundea trențele de pe dânsul. Sosea greu și anevoie unchiașul, cu toiagul în mână, trăgând cu urechea la chiotele de veselie ce se auzeau din depărtare.

https://blog.revistaderecenzii.com

avocat(lăt.) Cela ce trage pentru altul pâra cu plată.agona(el.) Lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morții.acouthos(el.) Și așe urmadză, în urmă, mai apoi.activitas(lăt.) Făcătoriia, lucrarea lucrului.alaiu(turc.) Petrecanie, tocmală de oaste, șicuire.alofilii(el.) Cei de alt neam, streinii.ananheon(el.) Atâta de treabă, cât fără dânsul a fi nu poate.anatomic(el.) Cela ce știe meșterșugul mădularelor trupului, despicătoriu de stârvuri.anthrax(el.) Piatră scumpă roșie, rubin mare, carvuncul.anagnostis(el.) Cela ce, citind, alții ascultă.anonim(el.) Cela ce, izvodind ceva, numele nu i să știe, fără nume.antepathia(el.) Împoncișere, nepriimirea firii, ura și urăciunea din fire.antifarmac(el.) Leac împotriva otrăvii.antidot(el.) Leac împotriva boalei ce să dă.apothecariu(el.) Cela ce șede la prăvălie, și, mai cu deadins, cela ce vinde ierbi, doftorie.apofasisticos(el.) Ales, de istov, cuvânt carile într-alt chip nu să mai poate întoarce.atheofovia(el.) Nefrica dumnădzăiască.apelpisia(el.) Deznedejduirea, scăparea a toată nedejdea.aplos(el.)