https://blog.revistaderecenzii.com

Primăvara anului 1909 a fost una din epocile cele mai grele din viața mea. Mă aflam la Cairo. Aprilie era pe sfârșite. Casele aveau obloanele trase. Pe străzi, în locuri publice, europenii deveneau din ce în ce mai rari și, fără ei, se găsea și de lucru mai greu.

Nici chip de a putea pleca la Alexandria și-a mă îmbarca acolo pe un vapor. De mai bine de o lună trăiam din tot felul de treburi mărunte, făceam datorii, lâncezeam, disperam. Pentru mine, sfânta plată de sâmbătă seara, cu porția ei de miel cu spanac, nu mai era decât o amintire. Cerul, arzător. Pământul încins. Între cer și pământ, nicio mântuire!

https://blog.revistaderecenzii.com

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Își varsă-n vid imensa lor cascadă
Și-n care seara-și urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-și pregătește-n taină răzbunarea
Învinselor aripi însângerate.

https://blog.revistaderecenzii.com

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ferice de omul ce n-a merge
    În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
    Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
    Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
    Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
    Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
    Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
    Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
    De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
    Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
    Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
    Să vă sculaț, ce-ț<ref>Ce veți.<ref> peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
    Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
    Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
    Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.

PSALMUL 2

https://blog.revistaderecenzii.com

Către mintea sa

O, minte crudă încă, a neștiinței rod,
Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei!
Căci răpidele zile pot trece liniștite,
Și slava se câștigă și fără de a scrie;
Iar căi se află multe ce către ea ne duc,
Pe care-un picior vrednic nu poate poticni.
Acea mai neplăcută e calea blestemată
De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe.
Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns!
În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi,
Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul!
Acela ce la masă pe cărți se gârbovește,
Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți,
Nu are grădini mândre de marmuri strălucind,
Nici oile-nmulțește la turma părintească.