https://blog.revistaderecenzii.com
În timpul acestei goane disperate fu o clipă îngrozitoare, o clipă în care Pinocchio se crezu pierdut: pentru că trebuie să știți că Alidor (așa îl chema pe dulău) tot gonind, gonind mereu, era cât p-aci să-l ajungă.
Destul dacă vă spun că păpușa auzea în urma ei la o depărtare de un pas, gâfâitul obosit al acelei javre, și îi simțea până și aburii calzi ai respirației. Noroc pentru el că țărmul era aproape, și marea se vedea la câțiva pași.
Abia se văzu pe mal, și păpușica dintr-o săritură, se azvârli în apă ca o broască. Alidor vroia să stea locului. Însă împins de furia alergatului, sări în apă și el. Dar nenorocitul nu știa să înoate începu să dea din labe ca să se țină deasupra apei; dar cu cât se zbătea mai mult, cu atât se ducea cu capul la fund. Când mai scoase o dată capul afară, bietul câine, avea ochii speriați și rătăciți, și, lătrând striga:
Continuă să citești →