https://blog.revistaderecenzii.com

Mă mut. În sfârșit, m-am hotărât. Nici nu știu de ce am ezitat atâta… Din părere de rău de a-mi părăsi camera sau din panica de a încerca o schimbare? Dar nu sunt cu nimic de lăudat pentru această schimbare. Cu proprietarul nu m-am putut înțelege, fără să știu bine pricina. El pare omul cel mai pașnic, mai binevoitor, puteam parcă să mă sprijin pe el oricând. Mi-a spus de mai multe ori: „În definiuv, nu mă interesează câștigul. De aceea prefer să am niște chiriași cu care să mă înțeleg.” Și păreau vorbele perfect adevărate. Deodată, după plecarea rușilor de alături, am constatat că voia să-i plătesc mai mult decât trebuia. Nici acum nu știu dacă n-a fost la mijloc o neînțelegere, căci tot îmi păstrez încrederea în proprietar. Într-atât vorba lui te asigura. Încă cele câteva zile în care puteam să întârzii în casă și el n-a mai dat nici un semn de viață. Mă așteptam ca totul să nu fie decât o glumă, o încercare ca să accept prețul lui. Plecarea mea se face fără să fie nimeni de față, fără să am impresia că mă gonește cineva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Turbează furtuna,
Dă bice gloatei de valuri,
Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală,
Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind
Munți albi și mișcători de apă:
Micuța navă-i suie
Cu trudnică pripă,
Ci fără de veste-alunecă
În negre prăpăstii căscate…

https://blog.revistaderecenzii.com

Revăd imaginile roze din vremile care-au trecut:
Se auzea un cânt de flaut agonizând în depărtare.
Plutea răcoarea în grădină, caișii fremătau în floare,
Și se scăldau naiade roze în lacul rece și tăcut.

Îmbătătoare ca o roză era pe-atunci orice himeră,
Urcau spre-nalturi păsări roze, răpite-n zbor ca de-o chemare,
Halucinat de visuri, gândul călătorea din sferă-n sferă,
Cu mii de roze fantezia înghirlanda intreaga zare.

Revăd imaginile roze din vremi le care-au trecut:
Erau pe cer atâtea roze, chiar sufletul era o roză,
C-ai fi crezut că-ntreaga viață e-o nesfârșită-apoteoză, —
Dar astăzi visurile roze s-au risipit și s-au pierdut.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/alexandru-t.

https://blog.revistaderecenzii.com

Voi destăinui o întâmplare mică, trecătoare, dar n-aș putea spune neînsemnată. Asupra mea a avut o mare și îndelungată putere de obsesie, chiar dacă în realitate faptele se pot reduce la foarte puțin și, totodată, n-ar fi prea importante pentru un străin.

Vreau să vorbesc despre Odette. Iar oamenii care s-au perindat prin preajma noastră, cu toate că mai puțin hotărâtori pentru sufletul meu, au rămas cu mai mult relief, îi cunosc cu mai multă precizie, poate pentru că pe un indiferent poți să-l examinezi mai bine, căci ești calm față de dânsul, pe când față de cineva de care ai fost emoționat n-ai fost în stare să te lămurești, și chiar farmecul acestei întâmplări constă în vagul atât de poetic în care s-a petrecut povestea. (Invers, iubita cu care ai avut o cunoaștere apropiată rămâne tot atât de vagă din pricina prea multor lumini pe care le-ai îndreptat înspre ea. La orice examinare amănunțită a unui om descoperi contradicții.)

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea s-adorm, să dorm mereu,
Și n-aflu loc în nici o parte.
Și dor mi-e, dor de satul meu,
Și satul e-așa departe.

Ș-aș vrea să merg, să merg mereu,
Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină,
Grădină mîndră-n satul meu,
Acolo aș găsi hodină.