Frați radicali și D. Dim. Sturdza de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale.

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Timișoara: Luna aceasta este plină de promisiuni și vine cu o diversitate de manifestări artistice, de spectacole memorabile și de experiențe culturale. Din program:

  • Pe data de 19 mai, în Sala Operei din Opera Națională Română, va avea loc un eveniment cu adevărat grandios – spectacolul de operă „Otello”, compus de Giuseppe Verdi, unde publicul va avea oportunitatea de a se bucura de talentul și pasiunea artiștilor, într-o interpretare a uneia dintre cele mai faimoase opere din repertoriul clasic
  • Între 19 și 26 mai, orașul va găzdui Festivalul Euroregional de Teatru TESZT, care va avea loc în diverse locații. Acest festival reprezintă o platformă internațională ce promovează multiculturalismul și prezintă publicului cele mai moderne proiecte teatrale din regiune. În centrul său stă susținerea diversității culturale și crearea unui spațiu propice dialogului și schimburilor între artiști și profesioniști din domeniul teatrului
Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Festivalul de conferințe „Despre lumea în care trăim”, la Ateneul Român – ediția a șaptea, desfășurat între 18 – 20 mai, este un festival de conferințe și dialoguri culturale și științifice pe teme de actualitate, susținute de specialiști importanți și oameni de cultură de prestigiu, la care vor fi prezenți Alexandru N. Stermin, Catherine Nixey, Victor Ieronim Stoichiță, Cristian Mureșan, Gabriel Liiceanu, alături de partenerii lor de dialog, Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Mihaela Dedeoglu și Horia-Roman Patapievici. Din programul zilei:

Continuă să citești

Dan Ionescu: Poeme publicate în revista „România literară”, mai / 2024, pg. 8

https://blog.revistaderecenzii.com

Cetatea lui Dumnezeu 

Dumnezeu a avut grijă,
de la început,
să adăpostească bunurile care-l bucură pe El,
într-o cetate, căreia i-a pus sigiliu viu la poartă - vocea Lui,
care, in fața hoțului, rostea să stea deoparte,
pentru că nu are voie, decât prin credință,
să pătrundă acolo, dar, vai! când am încercat și eu,
după îndelungi rugăciuni și post,
mi-a pus un străjer mâna în piept: I-auzi, că nu am voie!
Un rând în plus la rugăciuni îmi mai trebuia...
Nu m-am mai întors în colibă, mi-a fost greu.
Am preferat să pătrund prin vicleșug, precum Ulysses.
-Hei, Tu, Dumnezeu! Mă retrag de îndată...
Am mințit,
fără să fi știut că vorbele mă vor da îndărăt mulți pași,
față de poarta mirajului stelar.
M-am trezit, împins de-o forță mută, într-un gol întunecat,
dar în minte, aveam strălucirea cetății de care m-am depărtat.
Minciuna pe care o rostisem instantaneu
(fiind spontană, nu recunosc să-mi fi aparținut),
după imboldul căpătat, în urma stopării brutale,
mi-a dat brânci într-un loc fără soare - bănuiam
că nu aveam să mai văd răsăritul,
dar am socotit că sunt în vecinătatea apusului cald de vară,
lângă templu... M-am încurajat!
O sclipire de înger în cosmosul unde păream a fi - aripa
i-a strălucit cât o albină –
mi-a adus aminte de ceea ce mai aspiram să obțin: aur!
Ori, să-mi fie iertat,
râvna aceasta era înspre un păcat, al lăcomiei,
de aceea m-am trezit propulsat la o distanță mai mare decât m-aș fi așteptat
față de cetatea lui Dumnezeu, de care mă apropiasem, întrucâtva.

Și-am luat-o de la capăt...
Mi-am cerut traiul obișnuit înapoi și mi-a fost dat,
cum muncitorilor, masa, de către omul care i-a angajat.
Prin sărutarea icoanelor, am început să mă ridic.
Între timp,
cât a durat să mă adun,
mai furam cu ochii lumina, pe înserat,
din geamul caselor de la drum,
am purtat trofee în suflet,
precum umbra femeii trecând prin fața lumânării.
Când iar m-am prezentat la cetatea cu daruri,
mi s-a reproșat că am fost tentat să mor din dragoste,
de-a dreptul.







Bogăție


Am strâns toate imaginile de pe lângă mine, în creier,
ca într-o cutie,
astfel încât nici măcar un strop din câte poate oglinda reflecta
nu mai am energia de a-l susține în inimă
și-n ochii mei atotcuprinzători,
însă rămâne setea de toate pe care nu le văd și aș vrea,
care lucește în ființă mai puternic decât soarele
pe care ni l-ai dat pe boltă drept reper de foc fără zăbavă
și de inimă vie care nu seacă niciodată - aceasta mă mistuie...

Înzorzonat de lacăte și chei,
ai mai umblat, Doamne, prin zare, ca Făt-Frumos.
Când te gândeai la ce simți despre lume,
întorcându-ți privirea spre Tine,
spre miezul de energie care te ține viu în timp,
de la Facere încoace,
am mers la vrăjitoare,
pentru a descânta acele chei - să-ti cadă în nisipul fierbinte
al deșertului
(prin care ți-ai trimis cândva
și fiul să dea răspuns la toate ispitele). Te mai odihnești, uneori,
legând cămila de răcoarea oazei, ca un beduin.
De-ar fi reușit descântecul,
ai fi rămas deschis încercărilor mele
de a te cunoaște pe Tine,
cel care pe Adam l-ai plămădit,
cu palma adunând pulberea plimbată de vânt.

Cântec pentru o zână [A fairy song] – William Shakespeare

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

Peste deal şi valea mare,
Prin tufişuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop şi foc vioi!
Mult mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Şi slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca nişte pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.

Continuă să citești

Cinema de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com

Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, țipând ca din gură de șarpe:

— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!

Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremenește într-un colț al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă, și pe pânză se desfășoară povestea nemaivăzută.

Continuă să citești