https://blog.revistaderecenzii.com

Un strein prost într-o vreme în România viind,
Şi două-trei româneste ca să înveţe dorind,
Cătă şi îşi tocmi slugă din sate pe un român,
De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrîn;
Ş-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat:
– Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat.
Streinul oftând răspunse: – Ah, nu ştii tu, be Ivan,
Era să spunem la tine de mult, e! încă de an,
Este una Măriuţa, dincolo de Vladu-Lat,
Eu mult iubeşte la dânsa şi me ranit na ficat;
– Dar ea te iubeşte oare? l-a-ntrebat sluga cel prost.
El, oftând iar, îi răspunse: – Ama eu-ncolo n-a fost,
Tovaroş a spus la mine că este pre mult frumos,
Eu n-am văzut, dar văz poate, dacă este sănătos.

https://blog.revistaderecenzii.com

Sub lumina discretă a lămpii, Generalul Villara era gata să adoarmă, cu jurnalul în mână. Strâns în uniforma sa de cavalerie, croită după reglemente, de-abia putea îndoi picioarele de la genuchi: de aceea le ținea mai totdeauna întinse, iar acum, mai întinse decât oricând, intrând cu vârfurile cismelor sub canapea.

— Iorgule, ce faci !

El tresări, adunându-și ochelarii de pe jos:

— Nu mai e chip să găsești un om cum se cade. Toți și-au schimonosit numele: fiindcă s’a potrivit la unul de talent, patruzeci alții vin să ne ambeteze cu moftologiile lor: „Delaurlați, Delafurceni, Delahingheri„. Și-s toți poeți pesimiști, Domnule, și cu lamentații prin prejur! D’apoi și când ți-i prind la voluntariat! Umflă-l Mitreo!.. că-i de ăi cu „delafurceni”. Scurt comanda!.. Apoi se sculă, se scutură de somn și de îmbâcseală, își încheiă tunica și eși zicând :

https://blog.revistaderecenzii.com

Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice.
Pe urmă îi pare rău și plânge.

Am pornit singur de-a lungul caselor sub cetate
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.