https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 5 / 2022

O întâlnire norocoasă între un preot-patriot și un editor dăruit a dat la iveală o carte ce interesează deopotrivă istoria ecleziastică și cea politică, sociologia și economia rurală, relevante pentru un sat de pe Valea Mureșului, cunoscut mai mult prin ruinele unei cetăți medievale decât prin evenimentele care l-au animat în primele decenii ale secolului al XX-lea.

Bogdan Mihai Dascălu s-a ilustrat ca prozator, dramaturg, poet, traducător și eseist, dar și prin preocupările sale privind literatura confesivă. A tradus pentru prima dată la noi Jurnalele lui Rilke, apoi și-a asumat importanta, dar și dificila misiune de a da o ediție integrală și științifică a Jurnalului lui Titu Maiorescu, întreprindere rămasă mereu neîncheiată de predecesorii săi. Din întregul jurnal maiorescian, care se întinde pe durata a mai bine de șase decenii (1855-1917), a tipărit mai multe volume, ajungând până la 1901. O întâmplare fastă l-a adus în fața manuscrisului acestei cronici, păstrat cu smerenie de urmași, pe care l-a descifrat, l-a comentat și întregit cu nenumărate note. A rezultat astfel o ediție exemplară, pe care o pot consulta cu deplin folos specialiștii și pe care o pot citi cu nu mai puțin interes cei dornici să cunoască pagini din trecutul zbuciumat al satului românesc de dincolo de Carpați. Cronica părintelui Ilie Chebeleu este o oglindă sinceră, adică realistă, a perioadei cuprinse între anii 1912 (când tânărul absolvent al Preparandiei din Arad a fost instalat în Parohia din Șoimoș) și 1940 (când nori negri s-au abătut asupra Ardealului). Autorul cronicii consemnează conștiincios evenimentele pe care le consideră demne de a fi pomenite, își prezintă consătenii-enoriași cu bucuriile, necazurile și obiceiurile lor, păstrându-se intenționat într-un plan secundar al relatării. În ciuda acestei discreții, cititorul atent va izbuti să descopere cele două ipostaze ale acestui om, asociate firesc de două perioade istoric diferite și delimitate de anul 1918.
Prima este cea a cronicarului preocupat de înregistrarea oarecum cronologică a satului și a împrejurimilor sale și când slujitorul altarului și-a asumat și rolul de îndrumător în toate privințele a drept-credincioșilor săi. Ilie Chebeleu, la fel ca nenumărați alți semeni, este un preot militant, angajat pe toate planurile vieții spirituale, naționale și sociale.
În perioada a doua, cea interbelică, acest rol se estompează, el se mulțumește să înfățișeze, recurgând la o cronologie adeseori capricioasă, mersul unei istorii situate în afara localității: viața politică a țării, crizele economice și evenimente oarecum senzaționale (miracolul de la Maglavit).
Nici iubitorul de istorioare nu este dezamăgit, căci autorul descoperă în trecutul nu prea îndepărtat al satului personaje insolite, antrenate în întâmplări ieșite din comun care ar fi putut deveni oricând protagoniștii unor povestiri. Surprizele nu lipsesc, căci preotul a aut norocul să întâlnească fie la Arad, Lipova ori Alba Iulia, fie să-i aibă oaspeți în propria casă, pe generalul Berthelot, pe mama lui Octavian Goga, pe Sever Bocu sau pe Nicolae Iorga.
Cronica de la Șoimoș este o capsulă a timpului, care a călătorit până la noi, păstrând intacte miresmele unei lumi despre care, altfel, am fi luat cunoștință doar din paginile încremenite ale manualelor de istorie.