https://blog.revistaderecenzii.com

Odă
Pauló majora canamus

(fragment)

Deşi nimic nu poate reîntoarce ora
A splendorii în iarbă, a gloriei în Flora;
Nu vom jeli, ci găsi
Putere în ceea ce rămâne,
În primitiva compătimire
În care ce a fost trebuie să fie
În gândurile liniştitoare ce izvorăsc
Din suferinţa umană.
În credinţa ce priveşte prin moarte,
În ani ce aduc mintea filosofică.

Şi oh voi Fântâni, Pajişti, Dealuri şi Păduri,
Nu vă gândiţi la despărţirea noastrelor iubiri!
Deşi în inima inimilor mele v-am simţit avânt,
Mi-am mai abandonat un singur încânt
A trăi sub obişnuitul vostru freamăt.
Iubesc Pâraiele ce în jos curg,
Mai mult decât am curs mai uşor ca ele;
Inocenta strălucire a noii născute zile,
E încă încântătoare;
Acei Nori ascunşi în jurul asfinţitului de soare
Au o nuanţă liniștită întradevăr într-un ochi
Ce a vegheat asupra mortalităţii omului;
O altă alergare a fost şi alte sălcii sunt câştigate.
Mulţumită inimii umane trăind,
Mulţumită tandreţei, bucuriei, patimi,
Primesc de la cea mai sărmană floare pocnind
Gânduri ce adesea adastă prea adânc pentru lacrimi.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/