https://blog.revistaderecenzii.com

E secetă, și de căldură
Pe cîmp porumbul se usucă,
Mor vitele în bătătură,
  Și norii vin… ca să se ducă…

Prin sat aleargă paparude,
Țăranca apă le azvîrle :
Își scutur pletele lor ude
Și-s goale ca niște șopîrle…

Țăranii-n cîrciumă s-adună ;
Pe cîmp abia se mișc-o turmă,
Tînguitor talanga sună —
Ciobanul a rămas în urmă,

Cu cotul rezemat în bîtă,
El cată dus în depărtare.
Dar seceta posomorîtă
Se-ntinde fără de hotare…

II

Prin sat aleargă paparude
Și se-nvîrtesc în danț vioaie :
Își scutur’ pletele lor ude,
Cîntînd descîntece de ploaie.

Un uliu sus, deasupra noastră,
Din aripi bate ostenit,
Pierdut în liniștea albastră
A cerului nemărginit.

Nori albi din zare se ridică —
Par minunate jucării ;
Se-nșiră, se desprind, se strică
În praf de raze aurii…

III

[modifică]

Tresari din somn… Ce harmalaie !
Țigani cu șatra — ce mai vrei ?
În car, sub rogojina spartă,
Fumează, cîntă, rîd femei…

O droaie de copii în zdrențe
Fac roată și se bat, și sar…
Dulăi bătrîni, cu limba scoasă,
Merg serioși pe lîngă car…

Se depărtează caravana…
De praf, abia o mai zăresc…
Cîmpia ațipește iarăși,
Doar greierii mai țîrîiesc…

IV

[modifică]

Printre mii de șatre albe
Vezi fanare în amurg,
Și prin pulberea de aur
Oamenii pe uliți curg.

Uruie trăsuri și care.
Tobe, trîmbițe răsună ;
Un balon scăpat se-nalță,
Dus de vînt, jucînd în lună…

Vine-un călăreț în goană,
Sar lătrînd în drum dulăii,
Rîd suratele gătite,
Mînă-n mînă cu flăcăii ;

Și mi-e drag să merg cu dînșii,
Să-i privesc și să-i ascult :
Lume veselă ca astăzi
N-am mai pomenit de mult !

La ovrei, în colț, e cîntec :
Joacă un băiat c-o fată,
Țupăind, bătînd din palme,
Căci a lor e lumea toată !…

V

[modifică]

Coboară seara pe cîmpie…
Pe drum pustiu, un car cu boi
Se leagănă încet, departe…
Cresc nori de pulbere-napoi.

În car, îngînă cărăușul
Un cîntec vechi și trist nespus,
Ca o poveste-ntunecată
A veacurilor ce-au apus…

Și, cum se pierde-n umbra serii,
Mă-ntreb pe gînduri adîncit :
„Va răsări cîndva și steaua
Acestui neam nenorocit ?…”

VI

[modifică]

Trece-n sus, pe plai în sus,
Un voinic pe-un murg călare.
Înapoi se uită dus
Peste mîndrele hotare…

Dus el cată spre Ardeal,
Unde-o turlă-n fund străluce ;
Murgul urcă greu la deal,
Pe voinic de-abia-l mai duce…

Neguri de brădet se-ntind…
Turla-n văi de mult e ștearsă.
Dar voinicul pribegind
Tot mai ține fața-ntoarsă…

VII

[modifică]

Pe cîmpie nici un zgomot.
Din oraș abia străbate
Ca un murmur lin de-albine
Larma vieții zbuciumate.

Jos, la tabără, s-aude
Glas întîrziat de goarnă.
Cîțiva călărași cu schimbul
De la sate se întoarnă.

Plini de praf, rupți de-oboseală,
Legănați pe cai agale,
Trec pe drum ca niște umbre
Și doinesc încet de jale…

Nici un zvon apoi. Pustiul
Peste dealuri se întinde.
Cîte-o stea clătinătoare
Candela-n văzduh și-aprinde…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Pasteluri