https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere: Alexandru Andrieș
Original: One too many mornings.

Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;
Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...
Buza ta avea la colţuri picături curate,
Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.

Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin,
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,
Însă mîine-i prea departe şi-astăzi prea aproape-ţi stau...

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,
Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,
Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais,
Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis...

Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră,
Nu sînt paşii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii,
Şi-aşa-i fiecare noapte, şi-aşa-i fiecare zi...

Sursa: https://poetii-nostri.ro/bob-dylan-poate-maine