Poetul și eseistul Mihai Firică își va lansa cel mai recent volum de poezie, „Cartea zilelor care n-au fost”

https://blog.revistaderecenzii.com

Poetul și eseistul Mihai Firică își va lansa cel mai recent volum de poezie, „Cartea zilelor care n-au fost”, apărut în colecția „Cartea Românească de Poezie” a Editurii Cartea Românească, în cadrul unui eveniment organizat marți, 26 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei nr. 45). Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe și îi va avea ca invitați, alături de autor, pe criticii literari Răzvan Voncu și Angelo Mitchievici, moderator fiind scriitorul și jurnalistul Cristian Pătrășconiu. Volumul „Cartea zilelor care n-au fost” reprezintă cea mai recentă apariție editorială semnată de Mihai Firică, poet și eseist cunoscut pentru discursul său liric de profunzime reflexivă și pentru preocuparea constantă față de marile teme ale memoriei, timpului și identității. Evenimentul este organizat de Editura Cartea Românească, în parteneriat cu Librăriile Humanitas și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova. Intrarea este liberă

Sursa: https://www.rador.ro/2026/05/26/calendarul-evenimentelor-26-mai-selectiuni-10/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *