Premiile Pulitzer: Joshua Cohen, Andrea Elliott şi Diane Seuss, printre câştigătorii distincţiilor dedicate literaturii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Scriitorul american Joshua Cohen şi reporterul The New York Times Andrea Elliott au fost declaraţi luni câştigătorii din acest an ai celor mai importante categorii dintre cele cinci dedicate literaturii ale premiului Pulitzer, ficţiune, respectiv non-ficţiune.

Cincisprezece cărţi s-au numărat printre câştigătoarele şi finalistele anunţate luni prin livestrem la categoriile ficţiune, istorie, biografie, poezie şi non-ficţiune ale celei de-a 106-a ediţii a premiului Pulitzer pentru jurnalism şi arte, relatează The New York Times.



Premiul la categoria ficţiune a fost acordat scriitorului Joshua Cohen pentru „The Netanyahus”. Cartea relatează povestea lui Benzion Netanyahu, profesor şi tatăl fostului premier israelian Benjamin Netanyahu, care soseşte la un interviu pentru un loc de muncă la un colegiu fictiv din New York, la sfârşitul anilor 1950. Povestirea este narată de Ruben Blum, membru din conducerea facultăţii căruia i se cere să evalueze aptitudinile lui Netanyahu pentru acest loc de muncă. Romanul explorează teme legate de evrei şi de diaspora, în timp ce viziunea fatalistă a lui Netanyahu asupra istoriei evreieşti se confruntă cu cea a lui Blum, un profesor evreu american asimilat.

În The New York Times Book Review, jurnalista Taffy Brodesser-Akner l-a numit „un roman generaţional de campus, o prelegere academică neînduplecată, o meditaţie riguroasă asupra identităţii evreieşti, o meditaţie exhaustivă asupra identităţii evreieşti americane, o polemică asupra sionismului, o lecţie de istorie. Este o lucrare enervantă, frustrantă, pretenţioasă – şi, de asemenea, captivantă, încântătoare, hilară, uluitoare şi cel mai bun şi mai relevant roman pe care l-am citit”.

Romanele finaliste la această categorie au fost „Monkey Boy”, de Francisco Goldman şi „Palmares”, de Gayl Jones.

În acest an, la categoria istorie a fost înregistrată o egalitate, fiind declarate câştigătoare două cărţi: „Covered With Night: A Story of Murder and Indigenous Justice in Early America”, de Nicole Eustace şi „Cuba: An American History”, de Ada Ferrer.

Cartea „Until Justice Be Done: America’s First Civil Rights Movement, From the Revolution to Reconstruction”, de Kate Masur, a fost finalistă.



La categoria biografie, premiul a fost acordat autoarei Erin I. Kelly pentru cartea sa „Chasing Me to My Grave: An Artist’s Memoir of the Jim Crow South”, despre artistul afro-american Winfred Rembert, care şi-a început cariera în jurul vârstei de 50 de ani şi a decedat în primăvara anului trecut.

Finaliste la această categorie au fost: „Pessoa: A Biography”, de Richard Zenith şi „The Doctors Blackwell: How Two Pioneering Sisters Brought Medicine to Women – and Women to Medicine”, de Janice P. Nimura.



Premiul cel mare la categoria poezie a fost câştigat de Diane Seuss pentru „frank: sonnets”, iar finaliste au fost „Refractive Africa: Ballet of the Forgotten” de Will Alexander şi „Yellow Rain” de Mai Der Vang.



Reporterul The New York Times Andrea Elliott a fost declarată câştigătoare la categoria non-ficţiune pentru cartea „Invisible Child: Poverty, Survival and Hope in an American City”, care extinde seria sa din 2013 pentru acest cotidian despre Dasani, o elevă fără adăpost din New York şi familia sa. Un portret intim al familiei, dar şi o relatare arzătoare a sărăciei şi dependenţei, precum şi a eşecurilor repetate ale oraşului şi ţării de a rezolva aceste probleme.

Cărţile finaliste la această categorie au fost „The Family Roe: An American Story”, de Joshua Prager şi „Home, Land, Security: Deradicalization and the Journey Back from Extremism”, de Carla Power. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: The Pulitzer Prizes / twitter.com

Sursa: https://www.agerpres.ro/life/2022/05/10/premiile-pulitzer-joshua-cohen-andrea-elliott-si-diane-seuss-printre-castigatorii-distinctiilor-dedicate-literaturii–915431

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *