Program de sărbătoare la TVR 3: muzică, muzică şi iar muzică!

Program de sărbătoare la TVR 3

Din ajunul Paştelui până de 1 Mai, TVR 3 a pregătit un program de sărbătoare cu folclor autentic românesc, spectacole şi recitaluri de excepţie, concerte şi gale aniversare.

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 20.00  vă invităm să urmăriţi un concert aniversar Grigore Leşe. În acest an, în 19 februarie, Grigore Leşe a fost sărbătorit la Ateneul Român, la împlinirea vârstei de 65 de ani, într-un spectacol-eveniment conceput ca un omagiu adus instrumentelor de suflat. Veţi urmări, în premieră, o asociere inedită a doi muzicieni de calibru: Grigore Leşe şi Ion Bogdan Ştefănescu (prim-flautist al Filarmonicii „George Enescu”). Telespectatorii se vor bucura de un program cu muzică tradiţională românească, interpretată vocal şi instrumental de Grigore Leşe, dar şi de lucrări internaţionale interpretate de Ionuţ Ştefănescu la celebrul său flaut, confecţionat din aur, alături de prima orchestră de flaute din România: „Flaut Power”.

Duminică, 28 aprilie, petrecem româneşte prima zi de Paşte urmărind de la ora 14.00 programul Sărbătoare la zi mare  – care aduce, într-o ediţie specială, recitalurile extraordinare susţinute de reprezentanţi de seamă ai folclorului românesc pe scenaFestivalului Ion Albeşteanu: Cătălina Anton, Nicoleta Rădinciuc Vlad, Viorica Macovei, Marius Ciprian Pop. Acompaniază Orchestra DOINA BĂRĂGANULUI, dirijor prof. dr. Cristian Obrejan. De la 15.30, sărbătorim De Paşte…acasă – cucântecul tradiţional adus de interpreţi consacraţi din generaţii diferite reprezentând Banatul şi Ardealul într-un program cu cântec, joc şi urări de sărbătoare prezentat de Felicia Stoian şi Tiberiu Ceia.

De la ora 20.00 este programat concertul Vali Boghean Band – „Reîntoarcere” – un spectacol eveniment cu un repertoriu cunoscut de public, dar şi cu piese noi. Trupa condusă de Vali Boghean, compozitor, muzician și instrumentist din Republica Moldova, ne invită să iubim româneşte şi să împărţim această dragoste împreună prin muzică şi emoţii sincere într-o zi de mare sărbătoare pe ambele maluri ale Prutului.

De la 22.30 la Cap de afişurmărim concertul susţinut de Laurenţiu Cazan la Acustic Live Festival – ediţia a treia, desfăşurat la Reghin. Invitat special la festival, artistul şi-a confirmat faima pe care în ceea ce priveşte tehnica sa aparte de cântat la chitară. Nu întâmplător Laurenţiu Cazan a făcut parte din juriul festivalului Acustic Live, un festival de promovare a chitarei şi a muzicii acustice live. Bucuraţi-vă la TVR 3 de 70 de minute de muzică cu unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români şi cu piesele sale de succes.

Luni şi marţi (29 şi 30 aprilie), de la ora 13.00 – grupul Ad Libitum Voices ne aduce un concert de dragoste şi primăvară. Grupul clujean Ad Libitum Voices, unul dintre puţinele grupuri vocale din Romania ce adoptă stilul pop-opera, vă invită să cântaţi şi să vă bucuraţi împreună cu ei de iubire şi de primăvară într-un concert susţinut în luna martie a acestui an la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca.

Luni, 29 aprilie, de la ora 20.00  – Gala Aniversară Extraordinară Corneliu Murgueveniment organizat la Opera Naţională Română Timişoara la care au participat numeroşi artişti lirici de renume mondial, care i-au fost colaboratori tenorului timişorean de-a lungul prestigioasei sale cariere artistice. Amfitrion-prezentator al Galei a fost Ioan Holender, fostul director alOperei de Stat din Viena, care a punctat momentele de început ale vieţii artistice a maestrului Corneliu Murgu. În program au putut fi audiate lucrări din creația compozitorilor W.A. Mozart, G. Donizetti, Ch. Gounod, J. Massenet, C. Saint-Saëns, G. Verdi, P. Mascagni, R. Leoncavallo, A. Catalani, F. Cilea, G. Puccini, J. Bock.

Luni, marţi, miercuri (29, 30 aprilie şi 1 mai), de la ora 23.30 – Open Air Blues Festival Brezoi – cel mai important festival independent de blues din România, care aduce la TVR 3 artişti şi trupe de pe trei continente. Trei seri de sărbătoare cu concerte de Blues, Blues-Rock, Jazz, Fusion, Funk, într-un festival de referinţă care adună laolaltă cântăreţi şi trupe recunoscute pe plan naţional şi internaţional.

Miercuri, serbăm 1 Mai la TVR 3 cu folclor, folk, operă şi blues

Miercuri, de la 13.00 este programat un spectacol inedit: „Trecu anu’ cu olteanu” – pus în scenă de  artiştii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Îi veţi urmări pe soliştii Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer şi Liviu Dică, alături de orchestra şi dansatorii ansamblului. De la ora 15.00, vă invităm să urmăriţi spectacolul folcloric„La fraţi nu se pun hotare” susţinut de Ion Paladi şi Orchestra „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros. Concertul face parte din cadrul Turneului Centenar Internaţional şi are ca scop cultivarea şi promovarea relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre Basarabia şi România şi marchează cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România printr-un turneu început la Chişinău şi Bucureşti şi continuat la Cernăuţi, Londra, Paris şi Madrid.

De la ora 18.00, Ada Milea şi Bobo Burlăcianu vă aduc un concert… cu personaje. Nici teatru, nici muzică. Sau… ambele. Un fel de teatru cântat, un concert cu bucăţi zdravene de umor trist sau de tristeţe îngrozitor de comică. Aşa îşi caracterizează Ada Milea şi Bobo Burlăcianu concertul pe care l-au susținut acum câţiva ani la Târgu-Mureş programat acum la TVR 3.

Seara, la Cap de afiş sunteţi invitaţi la operă – reprezentaţii susţinute în cadrul Festivalului  Internaţional Virginia Zeani. De la ora 20.00 puteţi urmări cele mai dramatice secvenţe din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, puse în scenă de regizorul Kurthy, iar de la 21.15, este programată opera „La Sonnambula” – în prima audiţie absolută în România – care a încheiat cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Operă Virginia Zeani. „La Sonnambula” sau Somnambula” este o operă în două acte de Vicenzo Bellini după un libret de Felice Romani. Dirijor: Cristian Sandu.

Încheiem ziua la TVR 3 pe ritmuri de blues progresion, urmărind ultima parte a transmisiunii de la Open Air Blues Festival Brezoi, programată cu începere de la ora 23.30.

Un comentariu la „Program de sărbătoare la TVR 3: muzică, muzică şi iar muzică!

  1. DISTIHUL CINEI DE TAINĂ

    Grăit-a Învățătorul ucenicilor spălați
    Un Adevăr etern: ,, – Nu toți sunteți curați!”

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *