Psalmul 50

26. X. 1941 – s-a născut Ion D. Soare, în satul Bercioiu, com. Budești, jud. Vâlcea;

26. X. 1888 – s-a născut Dem. Theodorescu, în com. Roești, jud. Vâlcea (m. la 11. IV. 1946, în București);

26. X. 1928 – s-a născut Grigore Smeu, în satul Băltișoara, jud. Gorj;

26. X. 1954 – s-a născut Marius Ghica, în Băilești, jud. Dolj;

26. X. 1624 – s-a născut Dosoftei, în Suceava (m. la 13. XII. 1693, în Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva).

Psalmul 50
Fie-ţ milă, Doamne, de mă iartă,
Cu milostivirea cea bogată,
Şi pentru a ta ieftinătate
Să mă curăţăşti de răutate.

Şi mai cu de-adins de rău mă spală
Şi mă limpezeşte de greşală.
Că eu îm ştiu a mea fărălege
Şi răul mieu nainte-mi ce merge.

Ţie ţ-am greşitu-ţ, Doamne svinte,
De-am făcut răutăţ denainte.
Cuvintele tale te-ndireaptă
La giudeţ să-nvinci, când vei da plată.

Iacă-s zămislit în strâmbătate,
Aplecat de maică-mea-n păcate.
Ce tu, Doamne, iubeşti dereptatea,
De-ţ arăţ pre mine bunătatea,

Şi cu taine ce nu să pot spune
Mi-ai arătat a ta-nţelepciune.
Cu izopul tu mă ocropeşte
Şi mă scaldă de mă curăţeşte.

Să hiu spălat şi alb ca omeţii,
Să mă bucur şi eu cu direpţii
De veşti bune şi preacuvioase,
Şi să-mi bucuri mişelele oase.

Doamne, nu-ţ întoarce svânta faţă
De greşele ce-am făcut, cu greaţă,
Şi de câte-am lucrat fără lege,
Cu milostivirea ta le şterge.

Inemă curată tu-m zideşte
Şi duh dirept în zgău îm noieşte.
Nu mă urni din svânta ta faţă,
Şi duhul tău cel svânt ce mă-nvaţă

Să nu-l depărtez de cătră mine,
Ce să-m dai bucurie cu bine,
Cu svânta ta, Doamne, mântuinţă.
Şi să-m dai şi duh de biruinţă,

Ca să-nvăţ pre cei fără de lege
Cătră căile tale s-alerge,
Să să-ntoarcă de pre răutate
Cătră a ta svântă bunătate.

Şi mă scoate, Doamne, de la sânge,
Cu mântuinţa ta de mă strânge.
Şi cu adevarata ta-mpreună
Limba mea să-ş facă voaie bună.

Şi buzele mele, Doamne svinte,
Să-m deşchiz, şi rostul să te cânte,
Să dea veste fără de sâială
În tot locul de svânta ta fală.

Că de-ai pofti jărtvă, ţ-aş aduce,
Că jărtvele de ars nu-ţ par dulce.
Lui Dumnezău jărtva ceea place
Cu sufletul înfrânt ce s-a face.

Inema cea zdrobită şi frântă
La Dumnezău nu va fi de smântă.
Şi cu a ta, Doamne, bună vrere
Sionului să-i faci mângâiere,

S-aibă de toate părţile pace,
Pănă zidiuri nalte să vor face
Pregiur Ierusalim cetate,
Să scripască dar şi bunătate.

Atunci jărtve direpte ţ-vom face.
Colaci şi prinoase, cumu-ţ place,
Vin şi pâine, unt şi cu grâu dulce,
Şi viţăi pre oltari ţ-vom aduce.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *