https://blog.revistaderecenzii.com
Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
Să vă sculaț, ce-ț<ref>Ce veți.<ref> peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.
PSALMUL 2
Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, și de veste,
De să zborâră păgânii,
Gloate, tineri și bătrânii,
De să vorovăsc cu svaturi
În deșert din toate laturi!
Și sfătuiesc necurațâi,
Cu craii și cu-mpărațâi,
Și cu toțâi să-nvitează
Spre Domnul, de vor să piarză
Pre alesul lui și svântul
Iubit fiiul și cuvântul.
Iară noi, svânta sămânță,
Să nu dăm cu dânș în sâlță.
Legătura să le spargem,
În giugul lor să nu tragem.
Că Dumnezău toate vede
Din scaunul său ce șede
În ceri, unde odihnește,
De-acoló pre toț prăvește.
Pre pizmașii și pârâșii
Domnul va râde de înșii
Și-i va mustra de ocară
Pentru carea-l supărară.
Cu mânie le va zâce
A ce stătură cu price
Și-i va turbura-n urgie
De muncile cu vecie.
Iară eu-s pus de Domnul
Crai pre muntele Sionul,
Ca să-i spui de-nvățătură
Ce poroncește-n scriptură.
Cătră mine Domnul zâce:
„Fiiul mieu ești din mătrice,
Eu astăz te nasc pre tine.
Și vei cere de la mine
De-ț voi da limbile toate,
Ce țî-s ocină de soarte,
Că-ț vor asculta cuvântul
Și vei domni-n tot pământul.
Și-i vei paște cu toiagul
Cel de fier în tot șireagul,
De vei face-ntr-înșii cârduri
Și-i[1] zdrobi ca nește hârburi”.
Iar acmu voi, împărațâi,
Sama vă luaț, și alțâi,
De vă certaț cu cuvântul
Toț ce giudecaț pământul.
Slujiț Domnului cu teamă
Și vă bucuraț cu samă,
Să suferiț și certare
De la fiiu-său ce are,
Să nu să cumva mânie
Spre voi Domnul cu urgie.
Și veț scăpa de la ceata
Celóra ce-s de-a direapta,
Când urgia lui cea mare
Va arde fără-ncetare.
Atunce va fi ferice
De ceia ce nu pun price,
Ce cu inemă direaptă
Nedejdiuiesc să ia plată.
PSALMUL 3
[modifică]
Doamne, ce să înmulțâră
Ceia ce mă trag cu pâră!
Asupră-mi mulț să sculară,
Cuvânt mare cuvântară,
Dându-ș inemii credință
Cum să fiu în oceință,
Să n-aib agiutori de tine,
Dumnezău, ce-m ești cu bine,
La nevoaie sprejineală,
Și la voaie îm ești fală.
Că mi-ai împletit cunună,
Cu podoabă depreună,
De m-ai pus cap preste alțâi,
Să bat pre toț necurațâi.
Am strigat cu glasul mare
Cătră Dumnezău cel tare,
Că mi-aude de mi-i vântă
Dintr-a sa măgură svântă.
Am dormit somn cu odihnă
Pănă-n zuă de la cină.
Și m-am sculat demineață,
Că mi-i Dumnezău povață.
De-ntunerece de gloate
Teamă n-am, nice mă poate
Veste rea să mă mâhnească,
Dimpregiur ce-a să-m gârbască.
Scoală, Doamne, de mă scoate
De la scârbe de la toate,
Și le dă bătaia-n gârbă
A pizmaș ce-m cearcă scârbă.
Și scârșcând să-ș frângă dinții
În durerea sa greșiții.
Că Dumnezău cu izbândă
Va da celor buni dobândă.