Referat. Analiza poeziei Plumb de George Bacovia în lumina structuralismului, de D. Ionescu

Referat. Analiza poeziei Plumb de George Bacovia în lumina structuralismului, de D. Ionescu

G. Călinescu în studiul Curs de poezie din anul 1919, afirma că „orice poezie trebuie să apară ca o structură, în care părţile se supun întregului“.

Întrucât structuralismul a apărut ca teorie în lingvistică, în cercetarea literară, structuralismul priveşte textul literar ca fapt de limbaj, ca artă a cuvântului. De altfel, criticii americani Wellek şi Warren, în Teoria literaturii, consideră opera literară ca o structură alcătuită din semne [cuvinte] şi care slujeşte unui scop estetic. Ei consideră că opera literară e formată din trei straturi: 1. stratul sonor, 2. stratul gramatical şi 3. stratul semantic – înţeles realizat în special prin metaforă şi simbol.

Desigur că nu toate aceste straturi au o importanţă egală în orice operă. Astfel, în poezia lui Lucian Blaga, stratul semantic realizat prin metaforă, are preponderenţă. În poezia lui George Bacovia, predomină atât stratul semantic, realizat prin simbol, cât şi cel fonetic, prin care se realizează muzicalitatea.

Întrucât poezia Plumb sugerează sentimentul morţii, în această poezie predomină vocalele închise: î, i, u [39], urmate de vocalele semideschise: ă, e, o [25] şi deschise: a [11]. Notăm de asemenea, existenţa consoanelor întunecate: p şi b în cuvântul-cheie „plumb“ folosit de patru ori în rimă şi anume în versurile unu şi patru.

Pentru a crea această atmosferă apăsătoare, care este sugerată prin prezenţa eventuală în cavou, adică în propria lui conştiinţă, George Bacovia recurge la obţinerea sugestiei sentimentelor de izolare, deprimare şi deznădejde, prin stratul fonetic, dominat de vocalele închise ca şi de consoanele întunecate în cuvântul simbol. Dar chiar şi cuvintele: sicriu, cavou, coroane, cuvinte sugerând realitatea exterioară, sunt personificate precum: „dormeau adânc sicriele de plumb“. Cavoul … încheiat metaforic este conştiinţa.

În cuvintele: cavou, coroanele care scârţâie folosit onomatopeic, descoperim consoanele întunecate: „c“, „v“ care alternează cu cele luminoase: t, ţ în cuvântul onomatopeic scârţâiau. Muzicalitatea versurilor se realizează prin această alternanţă dintre consoanele întunecate şi luminoase sau dintre cele închise şi semideschise.

Referitor la stratul lexical, remarcăm în primul rând repetarea verbului dormeau, dormea la începutul versului prim din strofele întâi şi a treia, a verbelor atârnau, scârţâiau din cele două catrene, acest timp trecut nedefinit atemporal, timpuri care realizează şi muzicalitatea poeziei prin alternarea vocalelor şi consoanelor deschise cu cele închise. Frecvenţa cea mai mare o au substantivele [16] şi apoi, verbele [10].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *