Referat. Lacustră, de George Bacovia

de D. Ionescu

Titlul este o metaforă simbol. În vechime, „lacustra“ era o casă înălţată pe stâlpi în mijlocul apelor sau aproape de mal.

Cuvântul simbol „lacustră“ sugerează sentimentul însingurării totale a poetului, sentimentul de deprimare din cauza ploii obsedante, sentimentul de protest faţă de o conjunctură externă care îl determină să-şi îndrepte gândul spre locuinţele lacustre din Comuna primitivă, sentimentul de nelinişte în faţa unor obstacole, primejdii.

Teme, motive.

În poezia lui G. Bacovia, apa şi focul reprezintă moartea lentă. Tema dominantă a poemului este singurătatea. Starea sufletească de însingurare a poetului e în legătură cu starea naturii, aşa cum mărturiseşte poetul în prima şi ultima strofă, care sunt identice, cu excepţia versului al doilea. Natura cosmică e personificată, sugerând dimensiunea ei infinită: „De-atâtea nopţi aud plound, / Aud materia plângând… / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre“. „De-atâtea nopţi aud plângând / Tot tresărind, tot aşteptând, / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre“.

Sentimentul de nevroză din prima strofă, provocat de plânsul materiei, se corelează cu sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare în somn, izbit în spate de un val, întrucât „n-a tras podul de la mal“.

În strofa a treia, G. Bacovia simte chiar ameninţarea morţii: „Un gol istoric se întinde“. Rezultă că poetul se confundă chiar cu omul primitiv, aşa cum mărturiseşte în versul următor: „Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc“. Ameninţarea morţii este sugerată prin amănuntul că de atâta ploaie „piloţii grei se prăbuşesc“.

Ultima strofă ilustrează sentimentul de însingurare, iar cele două gerunzii, incluse în versul al doilea, „tresărind“ şi „aşteptând“, accentuează şi mai puternic sentimentul de deprimare determinat de ploaia obsedantă, ploaia, adică apa sugerând ameninţarea morţii şi a neantului.

Impresionantă este  puterea de sugestie prin care G. Bacovia reuşeşte să ne prezinte într-o osmoză prezentul cu trecutul foarte îndepărtat, mergând până la identificarea lor.

Poezia impresionează, în al doilea rând, prin imaginile auditive „plângând“, plasate în rimă cu valoare onomatopeică. Utilizarea verbelor la indicativ: „mă izbeşte“, „tresar“, „simt“, „se întinde“, „mă găsesc“, „se prăbuşesc“, „mă duce“, exprimă starea permanentă de coşmar a poetului, pentru că descoperă o realitate care îl desfiinţează ca om.

Poezia surprinde şi prin muzicalitatea versurilor. Eufonia se realizează prin alternarea vocalelor deschise sau semideschise –„a“, „e“, „o“, cu cele închise: „i“, „î“, „u“, prin folosirea unor cuvinte sonore, a rimei masculine (accentul cade pe ultima silabă), a verbelor în rimă. În acest mod, Bacovia realizează corespondenţa dintre senzaţiile auditive şi de mişcare, cu complexitatea sentimentelor poetului, de izolare, de tristeţe, de teamă, de însingurare, de nevroză.

G. Călinescu aprecia Lacustră drept „suprema condensare a teroarei de umed“.