Reuniunea. Proză de Mariana Palaghia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Politehnica

Reuniunea

Recent, am participat la întâlnirea cu foştii colegi de facultate  – pentru a aniversa împreună 35 de ani de la absolvire. Dintre cei aproximativ 70 de ingineri mecanici politehnişti care am absolvit în 1988, acum ne-am reunit doar jumătate, ceea ce nu este prea rău ţinând cont că viaţa ne-a împrăştiat în cam toate colţurile lumii. 

În facultate am petrecut împreună ani de studii, de examene şi emoţii, eşecuri şi reuşite, iubiri, începuturi de căsnicii, venirea pe lume a primilor copii… au fost ani care au marcat profund caracterul şi viitorul nostru ca oameni care urma să fim. Aceşti ani au fost baza noastră comună – după care viaţa, aşa cum spuneam, ne-a împrăştiat în lumea întreagă.

Puţini dintre noi mai practică în prezent ingineria şi chiar şi mai puţini lucrează exact pe specializarea absolvită, dar cu toţii am găsit căi de a ne afirma caracterul şi calităţile, de a trăi şi a răzbate în viaţă în mod onest.

Unii au legat prietenii strânse, alţii s-au depărtat, dar permanent am căutat să ne revedem. Ceea ce a fost minunat pentru că astfel, am păstrat legătura unii cu alţii. 

Şi chiar dacă ne-am întâlnit periodic, doar acum, la ultima reuniune, mi-am dat seama de un paradox: şi anume că în ciuda faptului că suntem oameni extrem de diferiţi prin caracter, experienţe de viaţă, realizări sau neîmpliniri – noi toţi ne asemănăm extrem de mult. Aşa cum sunt cinci degete la o mână – fiecare unic în felul său – dar toate alcătuiesc mâna creatoare care întregeşte funcţia corpului, aşa pot spune că suntem şi noi, foştii colegi de facultate. Nu ne asemănăm unul cu celălalt, dar baza noastră comună, educaţia primită (şi aici nu mă refer doar la materiile de studiu din programă), fac să fim, prin activitatea noastră diversă, o „mână creatoare” în această lume. În mod clar, viaţa ne-a arătat că fiecare separat – dar, de fapt, împreună – am alcătuit o forţă care în ultimii 35 de ani a adus o contribuţie benefică acolo unde trăim. Probabil, dacă ne-am uni, am putea chiar să formăm un pumn…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *