https://blog.revistaderecenzii.com/
![](https://revistaderecenzii.com/wp-content/uploads/2021/06/IMG-20210604-WA0012.jpg)
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.
O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă. –
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_privighetoarei_%C3%AEntre_roze