https://blog.revistaderecenzii.com/

Viața … acest miracol universal … e complexă și prezintă multe aspecte (ca să citez o replică celebră din
filmul ,,Filantropica”, spusă de un recuperator). E logic faptul că experiența de viață se acumulează odată cu
trecerea timpului, cu evoluția noastră an de an. De multe ori ne aflăm în valea desnădejdii, scufundați în butoiul
cu melancolie … și, de mai puține ori pe panta crescătoaare a cosinusoidei vieții. Adică viața ne oferă mai multe
momente neplăcute decât plăcute. Este o concluzie la care am ajuns. Poate că mă înșel dar cred că oricare dintre
noi a avut clipe mai bune sau mai puțin bune. Cred că la cei la care clipele fericite sunt mai numeroase se pot
considera destul de fericiți. În fiecaare moment suntem puși în fața unor situații de tot felul.

Având feed-back-ul
călit vom reacționa pe măsură astfel încât să depășim ce nu ne convine sau să ne bucurăm de ceea ce ne face
plăcere.
Fără a avea prea mare legătură cu cele menționate anterior vreau să vă expun în continuare o părere
personală despre sistem. Care sistem? Sistemul care ne guvernează, ne supraveghează și ne urmărește tot timpul
toate mișcările și acțiunile noastre. Este bine structurat și-și face treaba indiferent de voința noastră. Nu ai cum
să i te împotrivești pentru că, de multe ori, fără a-ți da un avertisment, te poate chiar elimina definitiv.
Mi-am făcut și eu datoria odată cu mai mult simț de răspundere și … am deranjat sistemul. Nu i-a
convenit corectitudinea mea. L-am dezechilibrat puțin. Noroc cu un CFR-ist cu ștate mai vechi care m-a sfătuit
că nu mă pot împotrivi sistemului pentru că, până la urmă tot sistemul va avea câștig de cauză. Și așa a fost! Aș
putea intra în detalii concrete dar, poate că aș plictisi cu poveștile mele CFR-iste. Așa că am acceptat tacit
întâmplarea și m-am conformat sistemului.
Mai îmi zicea un fost șef de revizie vagoane, la începuturile mele la CFR ca să am grijă de ce parte mă
situez. Și-mi exemplifica metaforic cu o turmă de porci care se bălăceau, vara pe caniculă, într-o baltă, de fapt
mai mult noroi … și eu mă uitam la ei cât de bine le era. Chiar îmi făceau semn să mă alătur bălăcelii lor, să
gustăm împreună din acea fericire. Eu nu … și nu. Nu fac așa ceva. Eram prea tânăr, prea la începutul carierei
pentru a mă complace într-o bălăceală a fericirii.
Și iată că zilele astea am urmărit pe Netflix un film premiat „Oameni de treabă” care, dacă finalul nu era
practic de groază chiar e interesant. Mi-a confirmat încă o dată de existența sistemului de care vorbeam mai sus.
Nu vi-l povestesc, vă las să-l vedeți și sper să-mi dați dreptate.
Așadar ești pus în fața a două alternative:

• ori ești cu sistemul și … viața merge înainte;
• ori ești împotriva lui și … viața … se poate chiar opri.

Crunte adevăruri. Mulți au încercat să fie solii adevărului, ai cinstei și corectitudinii și … acum nu mai sunt sau
poate câțiva dintre ei au răzbit dar nu o duc prea bine. Conștiința noastră de oameni educați și cinstiți ne
îndrumă să urmăm, cum e logic și firesc legile adevărului, să dăm dovadă de cinste și corectitudine în societate.
Dar, de cele mai multe ori „Adevărul supără pe om” – cum bine punctează un celebru proverb românesc.
Nu sunt un moralist, nu vreau să dau lecții de etică sau de viață dar… atâta timp cât societatea nu e
perfectă, și nu cred că va fi vreodată, puțini dintre noi au curajul să tindă spre perfecțiune.

(luni, 01.05.2023/16.10)