Și Luna-i martor zugrăvit?, de Petre Cazangiu Posted on 13 septembrie 2016 by jonescus Și Luna-i martor zugrăvit? Nu mi-e – de tine – la o-adică, NOAPTE, nici silă, și nici frică… Ci de întunericul ce minte LUMINA, cu o Stea cuminte …
De mai cuminte nu-i Lumina, Decât o stea – ce-i mincinoasă, De ce e beznă groasă-acasă, Și nu-i vedem – nici rădăcina? Și ceața e – așa lăptoasă? Și chiar pădurile – se mișcă – Și viața pare-un joc de rișcă, Și-n iarba verde – joaca, falsă ? De ce se tem, mereu, poeții ? De lună, sau de fața vieții? până la ei – când luna taie – Și dincolo – de cine, vai e? Spunea odată-un sol: comoara cea mai de preț – mai sus de norii pe care luminează țara – Bolnavii sunt – și cerșetorii – scârbiți de iernile putorii… mai sus, e luna… mai jos, zorii… 13 septembrie 2016 Răspunde ↓
Luminile și umbrele …Negurei Nu-mi ești plăcută, nicicum, Noapte… Discret, aprinzi cele mai dulci șoapte, Dar…, cu aceeași voluptate, Tu camuflezi și …tuciurii fapte! Petre Cazangiu Răspunde ↓
De mai cuminte nu-i Lumina,
Decât o stea – ce-i mincinoasă,
De ce e beznă groasă-acasă,
Și nu-i vedem – nici rădăcina?
Și ceața e – așa lăptoasă?
Și chiar pădurile – se mișcă –
Și viața pare-un joc de rișcă,
Și-n iarba verde – joaca, falsă ?
De ce se tem, mereu, poeții ?
De lună, sau de fața vieții?
până la ei – când luna taie –
Și dincolo – de cine, vai e?
Spunea odată-un sol: comoara
cea mai de preț – mai sus de norii
pe care luminează țara –
Bolnavii sunt – și cerșetorii –
scârbiți de iernile putorii…
mai sus, e luna…
mai jos, zorii…
13 septembrie 2016
Luminile și umbrele …Negurei
Nu-mi ești plăcută, nicicum, Noapte…
Discret, aprinzi cele mai dulci șoapte,
Dar…, cu aceeași voluptate,
Tu camuflezi și …tuciurii fapte!
Petre Cazangiu