Și Luna-i martor zugrăvit?
Nu mi-e – de tine – la o-adică,
NOAPTE, nici silă, și nici frică…
Ci de întunericul ce minte
LUMINA, cu o Stea cuminte …
Revista de recenzii
Publicație fondată de prof. dr Dan Ionescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România ISSN 2285 – 729X ISSN–L 2248 – 729X Anul XIII, 2024
De mai cuminte nu-i Lumina,
Decât o stea – ce-i mincinoasă,
De ce e beznă groasă-acasă,
Și nu-i vedem – nici rădăcina?
Și ceața e – așa lăptoasă?
Și chiar pădurile – se mișcă –
Și viața pare-un joc de rișcă,
Și-n iarba verde – joaca, falsă ?
De ce se tem, mereu, poeții ?
De lună, sau de fața vieții?
până la ei – când luna taie –
Și dincolo – de cine, vai e?
Spunea odată-un sol: comoara
cea mai de preț – mai sus de norii
pe care luminează țara –
Bolnavii sunt – și cerșetorii –
scârbiți de iernile putorii…
mai sus, e luna…
mai jos, zorii…
13 septembrie 2016
Luminile și umbrele …Negurei
Nu-mi ești plăcută, nicicum, Noapte…
Discret, aprinzi cele mai dulci șoapte,
Dar…, cu aceeași voluptate,
Tu camuflezi și …tuciurii fapte!
Petre Cazangiu