Spovedania fericirii. Proză scurtă, de Adi Popescu

Spovedania fericirii

            Mi-a venit o idee, îndrăznesc să spun, interesantă. Că tot a fost soţia la un preot celebru (Albu de la biserica din Valea Roşie), să mă duc şi eu la spovedanie. Să văd ce reacţie va avea când îi voi spune că eu nu am venit să mă rog de ceva, cum că aş duce-o rău sau am avut vreo supărare. Nu! Îi voi spune simplu: „Părinte, sunt un fericit. Sentimentul acesta îl am de ceva vreme şi aş dori să-l trăiesc cât mai mult. Ce să fac?“. Sunt curios ce reacţie va avea. Nu cred că a mai avut pe cineva să-i spună că e fericit. Cineva care să se destăinuie la spovedanie că-i merge bine, că trăieşte viaţa la maximum în fiecare clipă. Cineva care culege nectarul din fiecare floare şi găseşte o oportunitate în orice semn sau prilej pe care i-l oferă viaţa.

            Chiar mă gândesc serios să fac gestul acesta. El mai întâi o să mă-ntrebe ce păcate am și dacă m-am mai spovedit. Dacă urăsc pe cineva. Dacă sunt supărat pe şef sau mă-nţeleg bine cu colegii de serviciu. Spun asta pentru că, în linii mari, acestea au fost întrebările pe care i le-a adresat soţiei. Iar după ce-mi va face procesiunea referitoare la spovedanie, la capitolul ce mai aveţi de arătat, eu o să-i evoc starea mea de fericire de o bună bucată de timp. O să-i spun că dăruiesc necondiţionat, că-mi place să ajut semenii, că  mă-nveselesc la zâmbetul lor, că zilnic mă înnobilez cu hrană spirituală şi mă bucur din plin de orice clipă a vieţii. O să-i mai zic că eu consider că viaţa e atât de scurtă, încât nu merită nici o clipă să fim nefericiţi, că nu trebuie să ne irosim pe nimicuri, că nu e necesar să punem la suflet toate vorbele şi răutăţile ce ne bombardează zilnic. Voi recunoaște că mai şi greşesc, dar culeg învăţăminte din greşelile făcute ca să nu le repet. O să-i zic şi că simt că cineva, superior mie, mă ocroteşte, îmi îndrumă paşii şi-mi hărăzeşte un destin minunat. Iar sufletul meu consider că vine de la cel de sus, că-l am întotdeauna aproape pe cel de sus, eu fiind suflet din sufletul lui.

            Promit că o să am această mărturisire şi apoi voi aşterne pe hârtie reacţia duhovnicului la cele spuse de mine. Tare curios sunt ce va gândi la auzul spovedaniei mele.                                        (01.10.2014/03.40)

2 comentarii la „Spovedania fericirii. Proză scurtă, de Adi Popescu

  1. DISTIH CU STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO

    De ce între români – azi – curge atâta ură…
    ,, …Că toți aceștea dintr-o fântână au izvorât și cură…”?

    Petre Cazangiu

  2. „Fiule, imi pare bine ca ai venit sa ma usurezi de pacatele mele. De cand asteptam eu pe cineva care sa faca toata lumea fericita, si veneau la mine numai nefericiti ( unii, bucurosi, da nu stiau ce-i asteapta, pana la groapa ). Tu esti primul. Mai adu la mine cu ghiotura din acestia ca tine, poate se ia boala. Si nu ne mai ramane, noua, astora, tuturor fericitilor, decat sa mai fim numai de lumea de pe toate lumile, prea iubiti. Ca sa fim cu totii, Prea Fericiti!” ( Democratizarea Inaltilor si Prea Inaltilor )

Dă-i un răspuns lui Cazangiu Petre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *