https://blog.revistaderecenzii.com
— Aşa, frumos, stai cu mine sara asta…
uite ‘ici lângă fereastra dată’n lături, — nu
vezi câtă ’nprospătare e’n noaptea de vară!…
— Stau domniţă, stau… dă n’aprindem
lampa?
— Nu… să ne aducem aminte de demult,
•de atunci… ştii, de pe când îmi spuneai pg,veşti
prin întuneric…
— Cum vreai.
— Nu’nţeleg, Gang, ce şe petrece în sufletul
meu, dar mi-i bine, Gano…
— Da? — ţi-i bine?
Ochii bătrânei slugi s’aprind de’ nelinişte.
Simina în loc de răspuns strânge pleoapele într’o tremurare voluptoasă şi’nviorându^şi faţa
ca un copil alintat, face încet din cap,
— Atât de bine…
— Lasă ma’miă să mai fie ş’aşa, că destul
ai fost cufundată. în neînţeles şi întunecare…
— Acum răsar din trecutul meu, cum răsare luna din noapte.
— Numai de-ar fi strălucirea veşnică!
Simina fereşte ramura plopului din golul
ferestrei şi-şi îneacă privirea în cuprinsul în- ţ
nourat. Bucureştii, în neastâmpărul înserărei, se )
svârcolia jos pe povârnişul colinelor. Din catul
al treilea al palatului, se vedea ca o fumegare
de lumină împrăştiată. Clocotul înăduşit al mulţimei cu sbucnirile pâlpâitoare ale becurilor
aprinse, cercau să străbată înălţimea, dar noptea
apăsa greu, strângea ca ’ntr’o plasă sbaterea
murdară a amestecului. Oraşul covârşit gemea,
se chinuia ca un bondar monstruos închis într’un ulcior.
Bătrâna ţigancă urmăria prin îngânarea întunericului toate mişcările de pe faţa fetei. Nu
ştia ce să creadă de schimbarea dragei domniţe. întinsese capul mult, aproape, îşi grămădise toatjă lumina în ochii ei mărunţi şi’n clătinarea cercetării, mai să-şi atingă nasul sbârcit
de obrazul alb al stăpânei. In mintea ei era învălmăşeală şi’n suflet frică.
Simina rămăsese cu gândurile şi privirea cluse
în cuprinsul învăluit de nouri învrăşmăşiţi.
Baba tuşeşte în sec, prefăcându-se jicnită
oarecum că rămâne neluată în samă; dreptul
însă era c’ar fi vrut să-şi smulgă stăpâna din
înlănţuirea unor simţiri periculoase. Simina tresare ca dintr’un somn liniştit şi zâmbind desvinovăţitor îi caută mânile prin întuneric.
— După potopul de căldură de azi, răcoarea
d’e-acum! e qa o rouă căzută Ja ‘.timp de secetă.
— Timpul e potolit.
— Împrospătarea nopţii îţi răcoreşte ş’aprin-
’ derea gândurilor şi răsuflarea.
(Va urma)