https://blog.revistaderecenzii.com
— Căci toţii vindem’ ce ar trebui să respectăm! mai mult…
— Dar totuşi rămânem curaţi?…
— Ne muncim s’o credem cel puţin…
‘Floareş se luminează şi se-întoarce către grămadă.
— N’aveţi ideie cât cinstesc eu pe jidanca:
asta…
:— Tu care scrii şi la „Crucea”? — Eşti un gogoman, închide gura, mucosule…
— Mi-i dragă aşa cum’ e… Ochii spălăciţi,,
şterşi de neodihnă şi viţiu, păr roş şi încâlcit,
o faţă feştelită ş’o gură spurcată, — mă mir
că-i dă cineva ceva…
Fanny stătea nemişcată şi palidă ca’n faţa
unui judecător nemilos.
— Atunci ce-ai .găsit la ea?
— Minte şi suflet — a vrut să-şi bată joc
soarta de neamul jidovesc, când a ridicat-o
dintre ei… Nu-i vorbă că-& şi urăşte… Nu-’i
aşa, Fanny? « — Sunt cu toţii numai instinct de conservare…
— Auziţi judecată? — eu de multe ori prind
delà ea, spune câteodată lucruri uimitoare. I-i
greu de traiul acesta jji-i ruşine de obârşia el…
Odată mi-a spus că s’ar duce şi după un măturător, numai să nu fie jidan…
— Să trăeşti făcând bine şi să-ţi cinsteşti
casai…
— Când n’are unde dormi vine la mine…
Odată ş’a pus amanet cerceii ca să-mi pot
scoate eu nişte haine delà o gazdă…
— Nu mergi?
— Du-te şi te culcă…
Când s’a întors să plece, ochii îi erau în lacrimi. In uşă s’a ciocnit c’un scripcar rebegit
de alergare. Floareş cum! l-a văzut, a sărit în-<
viorat.
— Hai ţigane, uite o băncuţă…
Şi i-o şi pune pe colţul mesei.
— Zi unul aşa de alean…
Ţiganul îşi propteşte bărbia în vioară şi după
ce-o încurcă puţin prin strune, întinde capul aşa
tremurător înainte şi oftează mai mult decât
cântă:
Hai să bem să ne-nbătăm,
Să vedem ce îminte-avem…
Floareş iritat mai mult de înţelesul vorbelor
decât de strâmbatul viersului, împinge desgustat
în scripca ţiganului.
— Fugi, că miorlăeşti, apucă-te de altceva,
lasă arta… avem’ noi destui motani în poezie,
nu mai e nevoie şi de tine.
Cei delà masă se răriseră. Şerban moţăia de
somn, pe când provincialul adormise cu capiii
răzemat dte perete.
— Băiete… o băutură aici, că ceilalţi au căzut
din rând…
Floareş trântise halba goală de masa marmorată, aşa Gă Şerban a tresărit speriat. . — Adormiseşi?
— Mă gândeam la vorbele tale — n’ai dreptate…
— Unde anume?
— Resemnaţii nu sunt nişte învinşi? Nu s’au
încercat şi ei să pătrundă în rândurile celor cher
maţi? N’au bătut pela uşe, n’au umblat pe urma
puternicilor? Ş’atunci când s’au văzut atât die
insultător neluaţi în samă, negreşit c’au trebuit
să geamă şi să se înfrângă — asta o ştiu cu
mine…
— MhL. insultător neluaţi în samă!… Vezi
că nu trebuie să-ţi pară nimic insultător… Nu te
primeşte? — bate-a doua oară, a noua, un an,
zece, o vmţă… Te scuipă? — şterge-te. Te ia
în râs? — zâmbeşte umilit… Incurcă-te veşnic
în picioarele lui, să te vadă pretutindeni… Şi
când se va apropia în urmă şi te va cunoaşte,
va roşi şi te va respecta…
— Dar cine poate face asta?
— Toţi acei care-i vezi că biruie azi…
— Nu noi însă…
— Noi suntem nişte nenorociţi… Aşteptăm
fără să cerem!, ne frământăm şi ameninţăm
fără să fim văzuţi… — Pentru că nu trebuie să
uiţi… şi cei mari îşi au slăbiciunea lor, simt
nevoia de a fi linguşiţi. înconjuraţi veşnic de
stăruitori, linguşirea ajunge o trebuinţă organică. Aproape nu înţelege, că ceva s’ar putea
da, fără să-l tragă de mânică o ceată de rude
şi influenţi. Ş’apoi nici n’au când să se mail
intereseze prin ei de cei necunoscuţi, dânşii nu
mai gândesc decât prin alţii. — Aceştia sunt
puternicii din naştere şi rămăşiţile generaţiei
trecute… Când venim însă la cei improvizaţi,
atunci e o groază, nici un animal nu-i mai periculos. decât parvenitul… El umileşte, te torturează cu gravitatea, insultă, — pentru ca să se
răsbune… Se ridică ca o furie, când ar vedea
vr’un stăruitor mai puţin plecat, de cum s’a înjosit el s’ajungă acolo… începe a crede sincer
că târîrea intră între actele de admis la o stare
cerută… îşi aseamănă trecutul cu-a tuturor celor
ce-1 milogesc… Şi faptul că vede şi pe alţii
cutrt a fost el, îl spală în ochii lui proprii… De